Cornel Melinte
Ana Demeter

Sapou
S-a spart buba şi între maghiari: săptămâna trecută, maimarele Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, episcopul Laszlo Tokes, a organizat o conferinţă de presă în care a declarat război făţiş Fundaţiei Mecena, condusă de Alexandru Kiss, vicele Consiliului Judeţean, şi Alexandru Mudura, patronul complexului comercial Lotus Market. Dracii lui Tokes s-au pus în mişcare în momentul în care Guvernul de la Budapesta a direcţionat către Fundaţia Mecena suma de 320 de milioane de forinţi, promisă iniţial Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, care intenţiona să realizeze un loc de pelerinaj în memoria poetului Ady Endre.

Eparhia elaborase un proiect de amploare pentru realizarea unui centru cultural şi turistic în satul Ady Endre din Satu Mare, localitatea de baştină a marelui poet maghiar. Potrivit episcopului, Biserica comandase proiectul de la o firmă privată din Seghedin şi, după realizarea acestuia, l-a depus la Ministerul Culturii din Ungaria, de la care se solicita respectiva finanţare. Cum guvrnarea de atunci acceptase iniţial să susţină finanţarea în valoare de circa 50 de miliarde de lei, Tokes nu mai trebuia decât să aştepte cuminte derularea operaţiunilor în acest sens. Din păcate însă, noile alegeri parlamentare au adus la putere coaliţia social-liberală, ostilă intereselor episcopului.

Noul Guvern maghiar…

… i-a îmbârligat luni în şir pe reprezentanţii Eparhiei, dar, până la urmă, a fost nevoit să admită oficial, în decembrie 2002, că banii vor lua calea Fundaţiei Mecena, abia născută la Oradea. Mânia lui Tokes a fost mare. După aflarea veştii, episcopul le-a trimis scrisori oficiale premierului maghiar Peter Medgyessy, ministrului Cancelariei, Kiss Elemer, chiar şi preşedintelui Ungariei, Madl ferenc, rugându-i fierbinte să nu se înhăiteze cu “acest grup de ineterse ahtiat după bani, care nu urmăreşte nicidecum adevăratele interese ale naţiunii noastre aflate într-o stare mizerabilă”, le-a scris Tokes oficialilor maghiari, exprimându-şi îngrijorarea că Alexandru Kiss, care ar fi încercat să cumpere de la Eparhie terenul pe care s-ar fi construit centrul Ady Endre, ar vrea să facă acum centrul la Oradea.

Mecena lui Mudura nu miroase bine

Miza afacerii aprobate recent de aleşii orădeni care, cu o largă majoritate, au donat cadorisit fundaţia cu un teren, este construcţia unui hotel şi a utilităţilor aferente pe o suprafaţă de un hectar. Iniţiator al acestui gheşeft odios şi „paravan” juridic în acelaşi timp este Fundaţia "Mecena Mecenas Alapitvany” cu sedii atât în România cât şi în Ungaria. „Actori principali”, dacă pot fi numiţi astfel, sunt KISS ALEXANDRU – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor şi preşedintele Consiliului Reprezentanţilor din filiala locală a UDMR, cumnata sa, BIRO ROZALIA, viceprimar al Oradiei din partea aceleiaşi formaţiuni, MUDURA ALEXANDRU – acţionar şi administrator al complexului comercial „Lotus Market”, GHILEA GAVRILĂ, viceprimar al oraşului din partea PSD.
Cei care au propus şi susţin oficial afacerea sunt GIURCĂ AUREL – director Direcţia Servicii Publice, VILA IONEL – director Administraţia Socială Comunitară. Pretextul generoasei oferte (gratuite) cu care se aruncă praf în ochii fraierilor este că Fundaţia "Mecena–Mecenas" va oferi 20 de burse, la şcoli din Ungaria, unor tineri de etnie maghiară şi română din Oradea, iar „investiţia” ce va fi construită pe cei 10.000 metri pătraţi de teren va cuprinde, cică, şi un aşa-zis Centru Cultural Româno-Maghiar.

În textul hotărârii, se face şi o prezentare a aşa zisei fundaţii: „Fundaţia «Mecena-Mecenas» Alpitvany Oradea este o organizaţie neguvernamentală ce are ca scop sprijinirea prin acordarea de burse, recompense, etc., a elevilor şi studenţilor talentaţi, precum şi sprijinirea financiară a persoanelor şi familiilor cu situaţie materială precară”. Că totul e o făcătură a liderilor „aripii Kiss” din UDMR-Bihor a demonstrat-o atât discursul lui Kiss Alexandru dinaintea votului hotărârii în Consiliul Local, care a fost prezentat ca „preşedinte al fundaţiei”, cât şi de menţionarea, în convenţia încheiată de Fundaţia Mecena-Mecenas cu studenţii beneficiari ai burselor, a afaceristului Alexandru Mudura, în funcţia de… preşedinte (aşa cum figurează pe un site maghiar). Or sunt de notorietate relaţiile apropiate dintre Mudura şi premierul maghiar Peter Medgessy, demascat de presa din ţara sa ca fost ofiţer de informaţii.
În concluzie, afaceriştii udemerişti obţin o finanţare mixtă, în care terenul reprezintă garanţia participării gratuite a administraţiei publice locale la proiect, centrul cultural va fi "pălăria" care va atrage fonduri nerambursabile pe programele microregiunii transfrontaliere Bihor-Bihar, iar bursele se vor plăti prin proiecte bilaterale aferente programelor transfrontaliere.
Cât de mult va lătra Laszlo Tokes în continuare rămâne de văzut. Ar fi păcat, pentru frumuseţea scandalului, ca hămăitul său să îşi piardă din intensitate.

(Vom reveni curând cu detalii senzaţionale despre această afacere)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.