Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpaţi, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, potrivit DIICOT.

În fapt s-a reținut că, în perioada 01.03-14.04.2021, inculpații au cultivat droguri de risc, fără drept și în scop de comercializare, în 3 imobile situate pe raza județului Arad.


În urma perchezițiilor efectuate în cauză, au fost ridicate și indisponibilizate 331 de plante de cannabis, 810 grame de masă vegetală uscată de cannabis, 700 de lei, ustensile destinate culturilor indoor de cannabis (saci cu îngrășăminte, bidoane cu fertilizatoare, lămpi pentru căldură, ventilatoare, transformatoare, tubulatură), râșnițe și cântare.


În cursul zilei de astăzi, inculpații au fost prezentați Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.


Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției 6 de Poliție Rurală Beliu – I.P.J. Arad, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.