Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 12 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism, potrivit comunicatului DIICOT.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2011 – 2021, pe raza orașului Măcin, județul Tulcea, s-au constituit trei grupări infracționale organizate cu scopul de a determina tinere să practice prostituția în străinătate, obținând astfel venituri substanțiale de pe urma acestora.


Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că cele trei grupări au obținut din activitățile infracționale aproximativ 1.000.000 USD, bani folosiți pentru achiziționarea unor case și autoturisme de lux.


La data de 19.04.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Constanța și S.C.C.O. Tulcea au efectuat un număr de 10 percheziții domiciliare, pe raza orașului Măcin, în urma cărora au fost ridicate 5 autoturisme de lux, telefoane mobile, suma de 25.000 de euro, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

La data de 20.04.2021, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă a celor 10 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Constanța.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Tulcea.


Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here