Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia au efectuat un număr de 27 de percheziții domiciliare, pe raza județului Hunedoara, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de efectuarea fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză s-a reținut faptul că, începând din anul 2019, suspecţii au desfăşurat activităţi infracţionale pe raza judeţului Hunedoara, comercializând substanţe etnobotanice cu precădere către consumatori din municipiile Deva, Hunedoara şi Orăştie, din judeţul Hunedoara şi Cugir, judeţul Alba, la prețuri cuprinse între 30 și 50 lei/doză sau 150 de lei/gram.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 3 kilograme de masă vegetală, cântare electronice, doze destinate comercializării și peste 12.000 de lei.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 19 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Craiova, al lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba, I.P.J. Hunedoara și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Alba și I.J.J. Hunedoara, conform comunicatului DIICOT.

Clipul video poate fi urmărit aici.

Citește și: DIICOT și IPJ Cluj explică metoda de racolare “loverboy”, pe seama escaladării fenomenului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.