Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și introducere în țară de droguri de risc și de mare risc, fără drept.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada luna august 2020 – luna februarie 2021, inculpații au comercializat droguri de risc și de mare risc către consumatori de pe raza municipiului Tulcea.
La data de 03.02.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a 2 inculpați, după preluarea de către aceștia, de pe raza municipiului Constanța, a unui colet de la o societate de transport internațional de persoane și mărfuri.
Cu ocazia percheziționării coletului, s-a constatat că acesta conținea cantitățile de 940 grame de Cannabis, 200 grame de Rezină de cannabis și 500 grame de amfetamină sub formă de substanță pulverulentă de culoare bej, presată sub formă de bulgări translucizi (MDMA).
În continuare, au fost efectuate o percheziție auto și 3 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Tulcea, la locuințele celor trei inculpați, ocazie cu care au fost identificate cantitățile de 28,3 grame de amfetamină sub formă de substanță pulverulentă de culoare bej, presată sub formă de bulgări translucizi (MDMA), 3 grame de cannabis și 122 de pastile Ecstasy.
La data de 04.02.2021, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o durată de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul S.A.S. Tulcea.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, conform comunicatului DIICOT.

Citește și: Unei clujence i-a fost furată poșeta de către două tinere într-un centru comercial

1 COMENTARIU

  1. Cred ca implicatiile consumului de droguri in randul tinerilor sunt enorme, chiar foarte usor de explicat si inteles. Nu cred ca exista un consumatort de droguri care este fericit , pe termen mediu si lung, daca mai este in viata. De obicei toti ajung niste ratati, parasiti de prieteni si familie, boschetari si chiar morti. Stie cineva un consumator care practica acest sport de cativa ani si exte fericit? Nu inteleg de ce Parlamentul Romaniei nu a preluat legislatia din China si alte state din Asia. Un glonte costa sub un dolar. Viata celor ruinati, dupa ce consuma droguri de la un traficant, este mult mai importanta. Jegurile recurg la diverse metode pentru a determina organismul sa fie dependent de droguri. De la o aferta gratuita, ca sa se simta bine, se recurge la obligare si bataie sau introducerea drogurilor, in mod repetat, in diverse alimente sau bauturi. Romania este deja plina de consumatori si traficanti. Se si cunosc zonele de unde se pot procura iar la departamentul pentru combaterea drogurilor lucreaza 3-4 oameni. Multe droguri se vand pe internet si vin chiar si din Asia sau America Latina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.