Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată şi trafic de minori în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada octombrie 2020 – februarie 2021, folosind metoda “loverboy”, inculpații au recrutat și transportat în scopul exploatării sexuale mai multe persoane vătămate minore și majore ce au fost determinate să practice prostituția pe raza municipiilor Constanța și Ploiești.
La data de 10.02.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Ialomița împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Ialomița au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 6 telefoane mobile, un pistol cu aer comprimat, o țigară confecționată artizanal, despre care există suspiciunea că ar conține substanțe psihotrope, precum și sume de bani.
În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Ialomița a dispus arestarea preventivă a unui număr de 3 inculpați, iar față de un altul a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, conform comunicatului DIICOT.

Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de șantaj, pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada august 2020 – februarie 2021, inculpatul a recrutat, în mediul online, minori pe care i-a îndemnat și determinat să realizeze acte de natură sexuală, în scopul producerii de materiale pornografice, șantajându-i ulterior cu expunerea publică a acestora dacă nu continuau să producă și să îi transmită materiale pornografice.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Gorj au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința bărbatului, ocazie cu care au fost identificate și ridicate un telefon mobil, 5 cartele SIM și o agendă conținând însemnări relevante pentru soluționarea cauzei.
La data de 09.02.2021, inculpatul a fost identificat pe raza județului Maramureș, ocazie cu care i s-au ridicat, în urma controlului corporal, două telefoane mobile ce au fost utilizate la săvârșirea infracțiunilor.
La data de 10.02.2021, Tribunalul Gorj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, conform comunicatului DIICOT.

Citește și: DIICOT a reținut patru persoane pentru trafic și proxenetism prin metoda „Loverboy” în cinci țări

Citește și: Metoda de racolare „Loverboy” explicată de medicul psihiatru Cozmin Mihai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.