Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a declarat luni seara în cadrul unei emisiuni televizate că nu știe dacă soția lui Gheorghe Dincă ar fi fost audiată de anchetatori, dar că femeia ar putea să ajungă din martor, suspect în cazul disparițiilor celor două fete.

Potrivit comunicatului DIICOT, de luni, procurorii au audiat noi martori în cazul Caracal.

,,Nu am cunoștință să fi fost soția lui Dincă, dar se specula, și pe bună dreptate, că o rudă foarte apropiată, conform procedurii penale, nu poate fi ascultată ca martor împotriva unei rude apropiate, în cazul nostru unui soț. Dar cine a spus că trebuie să fie audiată ca martor?

Și de aici înțelegeți ce vreți. Nu este o regulă să fii martor și din martor să te facă suspect. (…) În momentul în care poți fi suspect de ceva trebuie să fii suspect clar!. Această doamnă se afla acolo taman în acea perioadă în care au fost răpite cele două fete”, a explicat Tonel Pop potrivit evz.ro


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.