Procurorii DIICOT au deschis un dosar în care sunt făcute cercetări in rem pentru fapte de constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare în legătură cu proiectul Ro-Net, privind informatizarea zonelor slab dezvoltate.
Citește și: Nereguli grave cu ocazia implementării Proiectului RO-NET. MCSI, prinsă cu mâţa-n sac
Procurorii au cerut mai multe documente de la Ministerul Comunicaţiilor, spun sursele menţionate.
Proiectul a fost demarat în anul 2013, când ministru era Dan Nica.
Ancheta ar viza fapte anterioare anului 2014, fiind suspiciuni de comitere a unor infracţiuni de către persoane cu funcţii publice, spun surse apropiate anchetei.
Ro-Net este un proiect de peste 85 milioane euro şi prevede informatizarea a peste 780 de localităţi din zone slab dezvoltate din România. Licitaţia pentru implementarea lucrărilor a fost câştigată de Telekom România.
Potrivit declaraţiilor făcute de reprezentanţii Telekom România pentru zf.ro în luna iunie, lucrările au fost finalizare în 400 de localităţi. La acel moment, reprezentanţii companiei susţineau că Ministerul Comunicaţiilor nu a semnat recepţia pentru acestea.
Lucian Şova, ministrul Comunicaţiilor, a declarat pentru MEDIAFAX că proiectul Ro-Net nu era funcţional când a preluat conducerea şi că recepţiile au început să fie făcute abia din august. DIICOT verifică programul de informatizare a zonelor defavorizate.
„Am primit o solicitare de la DIICOT, săptămâna trecută, pentru a pune la dispoziţie o serie de documente. În prezent, suntem în proces de prelevare a acestor documente şi a le pune la dispoziţie DIICOT. Până acum nu au fost trimise documentele către DIICOT. Am aşteptări ca pe viitor, toate organismele abilitate să manifeste atenţie, să ia măsuri corespunzătoare atunci când se petrec abateri şi, pe cât posibil, şi de manieră preventivă”, a declarat ministrul Comunicaţiilor pentru MEDIAFAX.
Declaraţiile vin în contextul în care procurorii DIICOT au deschis un dosar în care sunt făcute cercetări in rem pentru fapte de constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare în legătură cu proiectul Ro-Net, privind informatizarea zonelor slab dezvoltate.
Potrivit afimaţiilor făcute de reprezentanţii Telekom România (câştigătorii licitaţiei de implementare a lucrărilor) pentru zf.ro în luna iunie, lucrările au fost finalizare în 400 de localităţi. La acel moment, reprezentanţii companiei susţineau că Ministerul Comunicaţiilor nu a semnat recepţia pentru acestea.
Actualul ministru al Comunicaţiilor recunoaşte acum că recepţiile au început din luna august 2017.
„Proiectul Ro-Net e deblocat, se fac recepţii. Acum e în parametrii şi îşi va atinge obiectivele tehnice. Proiectul era oprit când am ajuns în minister. Lucrările au început din luna august”, a mai spus Lucian Şova.
Licitația pentru implementarea proiectului Ro-Net, care a fost demarată în luna noiembrie a anului 2013. Abia în vara anului 2014 a fost stabilit câștigătorul, grupul de firme Telekom (fostele Romtelecom și Cosmote), având ca terț susținător furnizorul chinez de echipamente telecom Huawei, iar ca subcontractori pe Nextgen Communications, Avitech Co și Business Service Consult International. Ciudat, sau poate nu, secretarul general al Ministerului Comunicaţiilor a fost persoana responsabilă de proiectul Ro-Net, respectiv Franz Adrian Kalapis. Acesta a fost 5 ani membru AGA la Romtelecom. O altă persoană care a avut tangență cu Romtelecom este Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor și fost membru în Consiliul de Administrație al Romtelecom (2009-2015). În martie 2015, deputatul PNL Mircea Cazan susținea, într-o interpelare către premierul Victor Ponta și Sorin Grindeanu, că unele firme care participă la proiectul Ro-Net ar fi controlate de Sebastian Ghiță.
Tipic pentru cum se derulează contractele cu statul la noi: firmele private încasează sume astronomice, apoi nu execută lucrarea pentru că șpăgile s-au dat. Aș naționaliza orice firmă prinsă cu astfel de practici, să vezi atunci corectitudine!