Sistemul de etichetare al carburanţilor auto va fi modificat din 12 octombrie, benzina urmând să primească simbolul E urmat de un număr, într-un cerc, la motorina simbolul B urmat de un număr într-un pătrat iar pentru carburanţii alternativi codul fiecăruia într-un romb.

Măsura va fi aplicată în cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia şi Lichtenstein, dar şi în Macedonia, Serbia, Elveţia şi Turcia.

Etichetele vor fi plasate pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehicolului, în benzinării şi la toate magazinele de vânzare ale automobilelor. Noul sistem de va ajuta consumatorii, spun oficialii UE, să aleagă tipul corespunzător de carburant pentru automobilul propriu.

Etichetele pentru benzină vor fi E5 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi cel mult 5% etanol), E10 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi 10% etanol) şi E85 (cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant), într-un cerc.

Etichetele pentru motorină vor fi B7 (cu 7% biodiesel), B10 (cu 10% biodiesel, sortiment ce urmează a fi introdus la vânzare) şi XTL (o motorină sintetică, care urmează a apărea), într-un romb.

Carburanţii alternativi vor fi etichetaţi cu H2 (hidrogen), CNG (gaze naturale compresate), LPG (gaz petrolifer lichefiat) şi LNG (gaz natural lichefiat), într-un romb.

Măsura a fost prevăzută în directiva 2014/94/UE din 22 octombrie 2014, privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.