Ieri, 15 ianuarie, a fost publicat in Monitorul Oficial, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân.

Normele intră în vigoare la 60 de zile de data publicării în Monitorul Oficial.

După data de 31 decembrie 2014 este interzisă deţinerea de câini neidentificaţi şi neînregistraţi.
Începând cu data intrării în vigoare a normelor, câinii achiziţionaţi de către cetăţenii români sau rezidenţi ai statului român, inclusiv cetăţeni din alte state membre ale Uniunii Europene, chiar şi cu titlu gratuit, vor fi înregistraţi sau identificaţi, după caz, conform noilor prevederi, în termen de 5 zile.

Acestea stabilesc activităţile, atribuţiile, responsabilităţile, regulile şi documentele referitoare la implementarea şi operarea Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân (RECS), pe întreg teritoriul țării, prin înregistrarea utilizatorilor, identificatorilor şi operatorilor RECS, identificarea individuală şi înregistrarea fiecărui animal şi a evenimentelor din viaţa lui, a proprietarului acestuia, înregistrarea informaţiilor veterinare şi scoaterea din evidenţă în cazul morţii.

Potrivit actului normativ, câinii circulă pe teritoriul României numai identificaţi şi înregistraţi în RECS şi însoţiţi de carnete de sănătate.
Câinii se identifică exclusiv prin implantarea unui microcip în termen de maximum 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora, de către medici veterinari din unităţile medicale veterinare de asistenţă înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, precum şi din universităţile care deţin clinici veterinare universitare, înregistraţi ca identificatori şi operatori ai RECS.

Proprietarii câinilor au obligaţia să identifice şi să înregistreze animalele în RECS în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora.
Proprietarii de câini cu vârsta mai mare de 90 de zile la data intrării în vigoare a normelor au obligaţia de a identifica şi înregistra animalele în RECS până la 1 ianuarie 2015 sau înainte de vânzarea, donarea, vaccinarea contra rabiei sau scoaterea în spaţii publice a acestora.

În vederea înregistrării câinilor, proprietarii au obligaţia de a solicita identificatorului şi operatorului RECS identificarea electronică cu microcip, efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii conform prevederilor legale, înregistrarea în RECS, eliberarea carnetului de sănătate şi a paşaportului, după caz.

În cazul deplasării câinilor în spaţiile publice pe teritoriul țării, proprietarii acestora au obligaţia de a deţine asupra lor carnetul de sănătate al animalelor, care atestă efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare, precum şi identificarea şi înregistrarea în RECS.
În cazul deplasărilor în străinătate, suplimentar faţă de elementele de mai sus, proprietarii sunt obligaţi să deţină asupra lor şi paşaportul animalului.

Proprietarii de câini au obligaţia de a notifica medicului veterinar de liberă practică utilizator al RECS, în termen de 7 zile, evenimentele referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moartea.
În cazul morţii animalului, proprietarii au obligaţia de a solicita medicilor veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legi, utilizatori ai RECS, scoaterea din evidenţă şi consemnarea morţii în carnetul de sănătate.
În cazul vânzării sau donării câinelui, atât vechiul, cât şi noul deţinător al câinelui au obligaţia să solicite utilizatorilor RECS să înregistreze în acest registru schimbarea datelor proprietarului şi noua adresă.

La găsirea unui câine pierdut, persoanele care l-au găsit au obligaţia de a anunţa cea mai apropiată secţie de poliţie sau serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân înfiinţat la nivelul unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială a fost găsit câinele, în vederea depistării şi anunţării proprietarului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.