Potrivit unui bilanț al IPJ Cluj, din 92 de șoferi opriți în trafic pentru diferite motive, 72 dintre ei au consumat alcool, droguri sau nu aveau permis de conducere.

ARESTAT PREVENTIV PENTRU INFRACȚIUNI RUTIERE:

La data de 21 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 47 de ani, din județul Cluj, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cel în cauză a fost depistat de polițiști la data de 21 iulie a.c., în jurul orei 20.10, în timp ce se deplasa cu autoturismul prin comuna Ceanu Mare.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că autoturismul nu figura ca fiind înmatriculat, iar bărbatul figura cu dreptul de a conduce reținut.
De asemenea, rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.
În baza probatoriului administrat, magistrații Judecătoriei Turda au dispus pe numele bărbatului, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

CERCETATE PENTRU REFUZ SAU SUSTRAGERE DE LA PRELEVAREA DE MOSTRE BIOLOGICE:

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 19.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce se deplasa pe strada Ion Pop-Reteganul, din municipiul Dej.
Întrucât bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice, polițiștii au demarat activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

DEPISTAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI CU DREPTUL DE A CONDUCE SUSPENDAT:

La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla, au interceptat în trafic pe DJ109, în comuna Borșa, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Bonțida, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au constatat că acesta figurează cu dreptul de a conduce suspendat, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

ALTE INFRACȚIUNI RUTIERE:

În perioada 22-24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secțiile 1-7 împreună cu efective din cadrul Biroului Rutier, Biroului de Poliție pentru Centrul Universitar, cu sprinjinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au demarat acțiuni în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale și asigurarea climatului de siguranță rutieră.

Activitățiile au vizat asigurarea ordinii și liniștii pe raza întregului municipiu. De asemenea, polițiștii rutieri au efectuat activități în vederea prevenirii și combaterii consumului de alcool sau substanțe psihoactive la volan.

În cadrul activităților au fost legitimate peste 100 de persoane, verificate 93 de autovehicule, fiind aplicate 72 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 22.000 de lei.

Spre exemplu, la data de 23 iulie a.c., în jurul orei 23.45, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un tânăr de 26 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Dontah, din municipiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.