Nu sunt judecător să judec fondul acestui, să-i zicem “caz” – căci termenul l-au inventat procurorii DIICOT Cluj și l-au rostogolit prin mass media până l-au implementat bine.
Dar pot să-mi exprim nedumeriri pe care un judecător nu le va exprima niciodată din cauză că el are scuza că judecă după acte și probe depuse la dosar și cam atât. De ce ar vedea judecătorul dincolo de acestea?
Poate pentru că suntem în anul al 11-lea de judecată și dintre cei care s-au declarat “șantajați” de materialele de presă documentate și publicate de jurnaliștii de la Gazeta de Cluj și restul Gazetelor din țară (pentru care procurorii au încercat să acrediteze ideea de “trust”, adică de grup organizat, să poată cere pedepse majorate), sunt în marea lor majoritate fie la pârnaie, fie în curs de a o gusta, fie s-a dovedit că ceea ce s-a scris a cam fost adevărat.
Plus, pentru că mulți martori ai acuzării (ai procurorilor, ca să fiu mai explicit) au declarat în fața judecătorilor cum au fost ȘANTAJAȚI (acesta este cuvântul, dar avocatul statului nu are responsabilitate să răspundă pentru faptele comise, similare celor pentru care alții înfundă pușcăriile) să scrie după dictare. Șantajați cu viața personală, cu afacerile, cu familia. Acela era anul 2006, anul în care a debutat acest scandalos „caz”, an în care Justiția era plină de stegulețe roșii și se străduia să arate că vrea să se schimbe de așa manieră încât România să poată adera la Uniunea Europeană.
Numai că uităm că Justiția se face cu oameni, oameni care învață de la alți oameni – iar dacă profesorii sunt distruși de sistem, așa cum erau în anul 2006, învățăceii nu au cum să fie mai altfel. Iar eu nu am de ce să fiu amabil să cred în bunul simț și educația unor indivizi care nu pot fi responsabilizați prin măcar faptul că pot răspunde în fața Legii pe care zic că o apără, atunci când abuzează de ea. Acum vreo 4000 de ani în Codul lui Hammurabi (scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr.), exista o prevedere cu privire la faptul că acel magistrat care își va permite să dea o judecată strâmbă, nu va mai avea dreptul să profeseze niciodată, în plu, va plăti despăgubiri de câteva zeci de ori valoare pagubei produse prin judecata nedreaptă. În România anului 2017, la 5 ani de când Judecătorii Curții Constituționale au decis, în unanimitate, că Legea răspunderii magistraților este constituțională, ne mai scărpinăm pe după ceafă dacă se aplică, au ba. Oricum, în 2006, pe magistrați îi putea durea în cot de responsabilitate.
Dar nu acesta este motivul pentru care scriu și-mi exprim îndoiala cu privire la o corectă viziune asupra acestui „caz” din partea judecătorului (judecătorilor).
Nu.
Cel mai scandalos aspect este acela în care, încă deputatul ALDE Steluța Cătăniciu, se dă parte vătămată în acest proces. Vorbim despre deputatul care are o DECIZIE DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ (indiferent de câte căi de atac a uzitat pentru a scăpa de aceasta) din partea Justiției prin care i se cere să se care naibii din Parlament, unde ocupă ILEGAL și ABUZIV un post. Steluța Cătăniciu a fost dovedită a fi încălcat legea, dar ea consideră că nu i se aplică prevederile legii și, cu complicitatea colegilor din Parlament, eludează chiar Legea. Pe de o parte se adresează Justiției ca parte vătămată și cere dreptate, pe de altă parte nu respectă Justiția în prevederile acesteia atunci când acestea nu o coafează. Păi?
În plus, Steluța Cătăniciu, de mână cu soțiorul ei s-au dovedit capabili de a produce (fiecare) câte un denunț penal mincinos în ceea ce mă privește în acest “caz”, denunțuri trase la șapirograf și pe care, în calitate de martor, ani de zile mai târziu, am fost nevoit să le demontez bucată cu bucată.
Un text de Victor Lungu
Citește continuarea aici…
[…] citeste mai mult pe aici […]