Eroarea unui procuror din Beiuş a scos din arest doi violatori cercetaţi pentru că au intrat, pe timp de noapte, în casele a două femei pe care le-au bătut şi le-au agresat sexual, una dintre victime fiind violată chiar în faţa iubitului ei, scrie Ebihoreanul.ro.

Anchetatorii au întârziat cu o zi depunerea cererii pentru prelungirea arestării preventive a agresorilor, greşeală sancţionată de judecător, care le-a respins solicitarea, dispunând eliberarea indivizilor…

Violuri în serie

Despre ancheta Parchetului Beiuş împotriva lui Adrian Copil (22 ani) şi Vasile Ţiplea (19 ani), ambii din Ceica, BIHOREANUL a scris în luna iunie, la scurt timp după arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit datelor comunicate atunci de Parchet, cei doi au comis un prim atac în noaptea de 5/6 aprilie, intrând în locuinţa unei femei de 45 ani din satul Corbeşti, comuna Dobreşti. „Au pătruns prin efracţie şi au întreţinut cu partea vătămată raporturi sexuale fără consimţământul ei”, arătau procurorii.

Derbedeii au lovit a doua oară în noaptea de 6/7 iunie, în Topa de Jos, tot în comuna Dobreşti, intrând peste o femeie de 33 ani care locuieşte împreună cu prietenul ei. Pe bărbat l-au bătut, iar pe ea au violat-o de faţă cu el.

Agresori după gratii

Poliţiştii din Beiuş i-au prins pe Copil şi Ţirtea după o săptămână, iar Judecătoria locală i-a arestat pe 30 de zile, din 14 iunie până în 13 iulie, măsura fiind menţinută ulterior, pe 19 iunie, şi de Tribunalul Bihor.

Ţirtea nu era la prima abatere. Pe 28 mai 2017, beat fiind, a agresat un bărbat din Topa de Sus care îl văzuse scuipând, înjurând şi lovind o fată, şi a încercat să-l oprească, dar s-a ales cu o mână ruptă. Ţirtea a fost inculpat pentru loviri şi condamnat de Judecătoria Beiuş pe 11 iunie 2019, deci cu doar câteva zile înainte să fie arestat pentru viol, la 1 an de închisoare cu suspendare şi plata unor daune de 7.100 lei în favoarea victimei sale. Sentinţa nu e definitivă.

Liberi, de îndată!

Luna trecută, pe 8 iulie, în noul dosar, cel al violurilor, procurorii au cerut prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile, atât pentru Ţirtea, cât şi pentru Copil. Judecătoria Beiuş a şi dat curs solicitării, dar cei doi au contestat decizia, iar Tribunalul Bihor, surpriză, le-a dat câştig de cauză.

Potrivit soluţiei publicate în rezumat pe portalul instanţei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a desfiinţat încheierea omologului din Beiuş, constatând „nulitatea propunerii privind prelungirea măsurii arestării preventive”, şi dispunând „punerea de îndată în libertate”. Motivul? Instanţa a constatat că procurorii ar fi depus cu întârziere cererea de prelungire!

Aş da zile de la mine…

Potrivit legii, se arată în soluţie, solicitarea se depune cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, iar în acest caz ar fi trebuit ca procurorii s-o înregistreze cel târziu pe 7 iulie. Fiind o zi de duminică, nelucrătoare, anchetatorii au depus solicitarea luni, 8 iulie, dar ar fi trebuit s-o facă în ultima zi lucrătoare a săptămânii, adică vineri, 5 iulie. Modul de calcul este reglementat în două feluri de Codul de procedură penală, dar a fost clarificat, în cazul măsurilor preventive, printr-o decizie din 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un recurs în interesul legii.

Nerespectarea termenului este sancţionată cu decăderea procurorului din dreptul de a depune propunerea şi cu nulitatea actului făcut peste termen, chiar dacă în acest caz eroarea a favorizat doi violatori, care au ajuns în libertate.

No comment

Solicitaţi să-şi spună punctul de vedere, şi anume dacă a fost o neglijenţă a lor, aşa cum spune judecătorul, şi care poate să ducă la sancţionarea procurorului de caz, ori o eroare de interpretare a instanţei, reprezentanţii Parchetului Beiuş au refuzat să se pronunţe.

Un răspuns transmis sub semnătura prim-procurorului delegat Alina Bodin şi a purtătorului de cuvânt Cosmin Pantea arată că dosarul este în fază de urmărire penală şi, ca atare, nu se pot oferi informaţii, dar şi că, fiind vorba despre o decizie a instanţei, ea nu poate fi comentată. „Am luat act de conţinutul încheierii penale emise de Tribunalul Bihor, cercetările continuând cu respectarea dispozitivului acestei încheieri”, scrie în răspuns, precizându-se, însă, că faţă de cei doi violatori s-a dispus o altă măsură preventivă, şi anume controlul judiciar, ambii având interdicţia de a părăsi ţara, de a se apropia de martori şi de victime. Ceea ce, evident, nu înseamnă că nu o pot comite din nou…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.