Conexiunile între administrația locală clujeană și „La dinastia Cîmpean” nu mai reprezintă o noutate, iar Clujul pare să fie victima acestui virus  imparabil. Cum nu s-a găsit încă antidot pentru o asemenea „boală” care macină administrațiile locale, unii au decis să-și aducă toată familia la cașcavalul care se servește la administrația locală că har domnului, bani sunt cu nemiluita. 

Ovidiu Cîmpean Vasile, fostul micuț director din Primăria Cluj-Napoca ce, de curând a ajuns mare secretar de stat, și-a extins influența în administrațiile locale din Cluj-Napoca și până în Florești, treptat, în liniște, fără să atragă atenția. 

Amenajarea urbană a unor zone precum străzile Kogălniceanu și Universității, precum și reamenajarea malurilor Someșului, sunt doar câteva dintre ideile ratate a domnului Cîmpean care și-a făcut un loc călduț ca secretar de stat în, unde credeți, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.  Dar să le luăm pe rând. 

În ultima sa declarație de avere, Ovidiu Cîmpean a dezvăluit o serie de venituri considerabile, având în vedere că a știut cum să joace în mai multe tabere. Mai exact, stimabilul domn ocupă funcția de președinte al consiliului de administrație la Teletrans SA, de unde primește un venit anual de 40.254 lei. 

Totodată, este angajat și în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, unde încasează peste 67 de mii de lei anual. Expert în politici publice la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Cîmpean completează acest tablou financiar cu încă 20.040 lei. Implicarea sa la nivel guvernamental este evidențiată prin funcția de secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde contribuie la administrația și implementarea proiectelor strategice, aducându-și un salariu anual de 52.841 lei.

Îl lăsăm puțin deoparte și trecem la soția lui, Cîmpean Andra Maria. Ea lucrează la Termoficare Napoca SA și, potrivit declarațiilor de avere, și-a asigurat un salariu anual de peste 60 de mii de lei. Totuși, trebuie să menționez faptul că indemnizația pentru nou-născut este inclusă în salariul dânsei. Cu bani cât de cât în conturi, cei doi și-au deschis de câțiva ani o firmă, SC Urban Setup SRL, anterior cunoscută sub denumirea de Sticla VERDE SRL. Firma se implică atât în colectarea deșeurilor nepericuloase, cât și în activități de consultanță pentru afaceri și management. Declarația de avere evidențiază venituri sub formă de dividende în valoare de 6.000 lei pentru Ovidiu Cîmpean și 4.000 lei pentru soția sa.

Cu o cifră de afaceri în 2022 de 21.000 de lei și un profit net de 16.096 lei, firma Urban Setup SRL pare să înregistreze performanțe financiare modeste, deși remarcabil este faptul că aceasta nu are niciun angajat. Oare să existe angajați invizibili? Povestea merge mai departe, în condițiile în care fratele lui Ovidiu Cîmpean, Paul-Ioan Cîmpean, nu s-a dezlipit de banii veniți de la stat, în contextul în care el este șef serviciu la Direcția de Asistență Socială și Medicală de ani buni. Și, doamna lui, este mult mai implicată în afaceri decât cumnații ei. 

Fratele lui Ovidiu Cîmpean și soția sa, prinși cu mâța-n sac 

Am luat sub lupă declarațiile de avere ale lui Paul Cîmpean, șeful Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, fratele marelui secretar de stat Ovidiu Cîmpean. Cercetările au scos la iveală un tablou surprinzător și o adevărată caracatiță financiară. Să începem cu începutul. 

Conform documentelor, Paul Cîmpean este beneficiarul unor venituri provenite de la stat. El a declarat venituri de 118.029 de lei, obținute în calitate de șef al Direcției De Asistență Socială și Medicala Cluj-Napoca. În același timp, soția sa, Irina Cîmpean, a indicat venituri salariale de 19.383 de lei, provenite din calitatea ei de operator de calculator la firma Allysys Energy din București, adăugând și o sumă de aproape 6.000 de lei pentru traduceri și interpretare autorizată. Să amintim că venitul este unul anual.

Totuși, lucrurile devin cu adevărat interesante când se aruncă o privire mai atentă asupra tranzacțiilor financiare dintre membrii familiei Cîmpean. Descoperirea cea mai interesantă este legată de suma de 74.500 de lei pe care Irina Cîmpean pare să o fi împrumutat cumnatului său, Ovidiu Cîmpean, marele secretar de stat. O întrebare crucială se ridică în urma acestui fapt: Cum a putut doamna Cîmpean să acorde un împrumut atât de consistent atunci când veniturile ei declarate nu depășesc 30.000 de lei anual? Aici, se pare, că am avea un răspuns, pe care îl găsim tot în declarația de avere din 2023 a domnului Paul Cîmpean. Mai exact, soțul, care s-a gândit că vremurile sunt grele și soția are nevoie de un sprijin, i-a oferit un împrumut acordat în nume personal de, țineți-vă bine, 452.407 lei. De unde atâția bani, mon cher? 

Caracatița financiară a familiei Cîmpean 

Ne întoarcem puțin în timp și dăm peste alte „bube” bine ascunse care, ca printr-o minune nu se regăsesc în ultima declarație de avere a lui Paul Cîmpean. Despre ce este mai exact vorba? 

În 2020, cuplul Cîmpean nu se putea lăuda cu o viață foarte liniștită, în condițiile în care pe numele lui Paul Cîmpean existau trei credite: 40.000 de lei- CREDIT DIVERS BCR; 45.000 de lei- CREDIT DIVERS BCR și CREDIT IPOTECAR BCR-237.133 LEI. Mai mult, dețineau doar un singur apartament, iar veniturile nu erau prea strălucite. 

La doar un an distanță, în declarația de avere apar ca prin minune 2 apartamente pe care, se pare, le-a vândut tot în același an: Unul pentru suma de 150.000 de lei la Tarța Gabriel și unul la Marc Elena pentru suma de 180.000 de euro. Mai mult, Paul Cîmpean oferă un împrumut de 79.000 de euro soției lui și celor de la Maurer Imobiliare 180.000 de lei. 

Un lucru interesant este faptul că în declarația de avere din 2023 nu mai apare niciun împrumut la Maurer Imobiliare, singurul împrumut scris este cel dat soției lui, Irina Cîmpean, care depășește 450.000 de lei. De asemenea, soția lui rămâne cu împrumutul dat lui Ovidiu Cîmpean, de 74.500 de lei. Să nu uităm că în declarația de avere din 2023 nu apare niciun apartament. Deci unde locuiesc acum stimabilii? De ce nu apare în declarația de avere a lui Ovidiu Cîmpean împrumutul de la cumnata sa? Înțelegem că a reușit să-și acopere creditele, dar la un simplu calcul tot nu ar avea bani să arunce cu atâția bani. Ce miroase aici? 

Vă mai aduceți aminte de creditele despre care am vorbit? Se pare că a reușit să le plătească pe toate și, culmea, să mai aibă bani să o împrumute și pe soția sa, care, chiar dacă pare doar un simplu operator de calculator, lucrurile stau cu totul diferit. Înțelegem că a reușit să-și acopere creditele, dar la un simplu calcul tot nu ar avea bani să arunce cu atâția bani. 

Doamna Cîmpean Irina este „mândra patroană” a firmei AIPO CONSULTANCY & MANAGEMENT SRL și UTOPIC CAFE SRL, Prima firmă, AIPO,  deschisă în 2022, nu apare în declarația de avere, dar apare în declarația de interese a soțului ei, iar firma UTOPIC CAFE SRL nu apare nicăieri, printr-o omisiune vrută sau nevrută. 

Să nu uităm că firma AIPO, chiar dacă se axează pe consultanță pentru afaceri și management, a reușit să pună mâna pe un contract de prestări servicii de 15.000 de lei la Liceul Teoretic Eugen Pora din Cluj-Napoca. Ciudat că a reușit să câștige un astfel de contract, fără să aibă niciun fel de experiență. Nu are cum să se specializeze în alt domeniu, în condițiile în care toată familia se ocupă de consultanță. 

Firma AIPO CONSULTANCY & MANAGEMENT SRL se axează pe consultanță pentru afaceri și management și în ciuda faptului că această companie nu are angajați, în 2022 a înregistrat o cifră de afaceri de peste 35.000 de lei și un profit net de 27.969 de lei. 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.