Mircea Fechet, ministrul Mediului a anunțat astăzi că prin sistemul RetuRo SGR s-au colectat un miliard de ambalaje și că de la 1989 este prima dată când marii Procesatori de PET nu îl mai importă, transmite news.ro. Acest anunț a fost transmis printr-o postare de Facebook pe pagina personală a lui Fechet, în timp ce nu este spus nici un cuvânt despre multele probleme existente în sistem.
Nu știm câți bani a colectat societatea din spatele SGR de pe urma ambalajelor care nu au fost reciclate și nici nu putem să îi întrebăm, din moment ce refuză să răspundă la întrebările venite din presă.
„Un miliard de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanţie Returnare (SGR), introdus de ministrul liberal al Mediului, Mircea Fechet. De la PET-uri şi sticle până la doze de aluminiu, acest sistem a îmbunătăţit semnificativ economia circulară din România.
Vorbim de PET-uri, sticlă sau doze de aluminiu. Cea mai mare pondere o au PET-urile care, plasate în linie, ar putea înconjura Pământul de cinci ori. Pentru prima dată după Revoluţie, marii procesatori de PET nu mai importă acest material, întrucât SGR-ul furnizează suficientă materie primă.
Sunt optimist deoarece răspunsul românilor este uimitor. Sunt recunoscător şi mândru pentru determinarea şi efortul vostru al tuturor. Împreună, facem o diferenţă reală. Drumul nostru spre un viitor mai verde continuă cu sprijinul şi cooperarea fiecărui cetăţean în parte. Vreau să mulţumesc românilor şi tuturor partenerilor noştri – retaileri, producători, autorităţi, furnizori – pentru sprijinul acordat! Mă bucur că fac parte din această călătorie transformatoare pentru ţara noastră” a transmis Mirea Fechet.
Gazeta de Cluj a scris de mai multe ori despre RetuRO și problemele existente în sistem:
RetuRO SGR fuge de întrebările presei – Ziar Gazeta de Cluj