Fostul jucător de tenis Dinu Pescariu a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că a avut o întâlnire cu procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, în biroul acesteia şi i s-a sugerat să facă denunţuri.
Anterior Pescariu a dat un interviu la Antena 3:
„Am fost în birou la Kovesi şi mi s-a sugerat să fac denunţuri. (…) Nu vreau să vorbesc prea mult despre treaba asta. O să vorbesc după ce dau prima declaraţie în faţa judecătorilor. Greşeli am făcut toţi. Şi eu am făcut o greşeală şi mi-am recunoscut-o, asta a însemnat denunţul respectiv şi legea, mi-a fost favorabilă. Ce s-a întâmplat ulterior… nici nu vreau să mai spun, pentru că mi-e lehamite vizavi de ceea ce s-a făcut ulterior”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Dinu Pescariu.
Fostul jucător de tenis a mai spus că imaginea care i-a fost creată în spaţiul public a fost una realizată de către procurorii DNA.
„Mi-au creat-o premeditat. Şi eu am fost atât de prost sau de naiv încât să am încredere în această instituţie a statului”, a mai declarat, pentru MEDIAFAX, Dinu Pescariu.
Fostul jucător de tenis a precizat că cele două dosare în care el este implicat acum sunt bazate pe un denunţ „mincinos” al aceleiaşi persoane, respectiv Dorin Cocoş.
„Nu există nimic real, nici în denunţul în care eu sunt trimis în judecată, nici în acest denunţ. Fie a fost forţat, fie şi-a dorit să se răzbune pe ceea ce s-a întâmplat”, a completat Pescariu.
Întrebat referitor la informaţiile din spaţiul public potrivit cărora la baza sportivă „Cutezătorii”ar fi jucat tenis Liviu Dragnea, George Maior sau Florian Coldea, Pescariu a precizat că „Maior a fost aici, dar n-a fost la tenis. Pe Coldea nu l-am văzut niciodată aici. Dragnea şi cu Ponta, am jucat tenis cu ei aici”.
Dinu Pescariu şi Claudiu Florică sunt principalii denunţători din dosarul „Microsoft”, cauză care s-a încheiat cu condamnarea, în 3 octombrie 2016, a lui Dorin Cocoş la doi ani şi patru luni de închisoare. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul ministru Gabriel Sandu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Ştefan, la şase ani de detenţie, în timp de omul de afaceri Nicoale Dumitru a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni ani.
Procurorii DNA l-au pus, miercuri, sub control judiciar pe Dinu Pescariu, acesta fiind suspectat că, împreună cu fostul secretar general din Ministerul Educaţiei Mihnea Costoiu au schimbat destinaţia bazei sportive „Cutezătorii”, aducând un prejudiciu de 93 de milioane de euro.