În ultimii ani, situația finanțării sportului și tineretului din Cluj pare a fi ajuns într-un punct critic, iar potrivit ultimului raport pe 2022, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj alocă aproape toți banii pentru plata angajaților, lăsând finanțarea activităților sportive pentru tineret pe „banca de rezervă. ”
O proporție semnificativă din banii alocați pentru 2022 au fost direcționați către salarii, sporuri și vouchere de vacanță pentru angajații din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret. Această alocare masivă a banilor pare să fie principalul scop al bugetului, lăsând în umbră programele și activitățile sportive destinate tinerilor care își doresc o carieră în sport.
Tineretul, dacă tot orașul Cluj este unul al studenților, ar trebui să fie o prioritate, dar cu toate acestea, după cum o să vă prezentăm cifrele, situația finanțării sportului și celor tineri care vreau să facă performanță pare a fi într-un dezechilibru total. Nu are rost să vorbim despre calificarea angajaților din instituție deoarece nu avem informațiile la îndemână. Ce putem spune, însă, este că atâta timp cât la conducerea Direcției Județene de Sport și Tineret Cluj este o personalitate cu o carieră de mecanic, Ovidiu Chifor, lucrurile nu pot merge în direcția care trebuie.
În 2012, Ovidiu Chifor a devenit inspector la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj, iar trei ani la distanță, în 2015, a ajuns marele șef al direcției. Trebuie să amintim faptul că stimabilul domn a ratat de mai multe ori concursul pe post pregătit special pentru el unde, culmea, a candidat singur. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj nu are nevoie de un mecanic, ci de un sportiv care să readucă la viață toate domeniile sportive.
Practici care nu au legătură cu sportul, promovate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj
Dacă tot am vorbit despre date: bugetul total pentru 2022 a fost în valoare de 4.372.517 lei, cu 2.991.945 lei proveniți din subvenții și 1.380.572 lei din venituri proprii. Într-adevăr, subvenția primită în acel an a fost semnificativă, în sumă de 2.974.250 lei. Cu toate acestea, este destul de alarmant că cheltuielile pentru activități destinate tineretului au fost zero. Acest lucru ridică întrebări la care, încă nu avem răspunsuri oficiale.
Lucrul despre care vrem să vorbim și să tragem un semnal de alarmă sunt cheltuielile cu personalul. Aproape întreaga subvenție a fost direcționată către cheltuielile de personal, în valoare de 2.664.556 de lei. Acest lucru include salariile de bază, sporurile de muncă, indemnizația de hrană și voucherele de vacanță, iar suma totală este semnificativă. Înțelegem și noi că în această țară toată lumea muncește, dar dacă este așa, de ce nu se văd rezultatele? Pentru ce primesc bani cei din conducerea DJST Cluj? Să taie frunze la câini?
Pe lângă „fondurile” inexistente pentru activitățile de tineret, unele activități și practici, cum ar fi distribuirea de poezii pe pagina oficială a instituției, ridică alte întrebări cu privire la ceea ce înseamnă alocarea cu cap a resurselor destinate sportului.
Încă din startul locului vrem să menționăm că distribuirea de poezii nu este un lucru rău, dar în situația de față nu este neapărat o sarcină care necesită o organizație specializată în sport și tineret. Acest lucru poate fi realizat de către altcineva, care se ocupă de activități culturale și educaționale, nu sportive. Nu cred că tinerii care își doresc o carieră în fotbal, tenis, box etc, sunt nevoiți să citeze poezii. Părerea noastră umilă.
Pentru a vă face o imagine asupra situației dezastruoase în care se află Sportul, trebuie să amintim faptul că bugetul din ultimii ani s-a situat mereu între 0,025 și 0,044% din PIB. Mai mult, deprofesionalizarea are ca motiv banii puțini și lipsa programelor de perfecționare. Printre acestea trebuie să amintim și de lipsa unor proiecte și măsuri clare pentru ca sportul românesc să fie relansat. Cea mai mare problemă este reprezentată de dezinteresul total al politicienilor față de segmentul Sport și Tineret. Reamintim că în 2019, bugetul Ministerului Tineretului și Sportului a fost de abia 658 de milioane de lei, iar majoritatea banilor s-au dus pentru plata angajaților.
Invizibili pentru lumea presei: Nu a existat nicio solicitare către DJST Cluj
Pentru o mai bună înțelegere, DJS Cluj a alocat energie, din puțina pe care o are, pentru promovarea unui club de lectură numit „Nepotul lui Thoreau,” cu deja 15 ediții organizate. O spun din nou, deși promovarea culturii și a cititului este, în sine, un lucru lăudabil, acest demers poate părea departe de scopul principal al instituției, care ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea și promovarea sportului și a tineretului. Întrebarea care se ridică este dacă acest tip de activitate are loc în detrimentul resurselor alocate pentru sport.
Din nefericire, în timp ce sportul în rândul tinerilor nu beneficiază de resurse suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii și organizarea de competiții serioase, banii se duc, treptat și fără ca ceilalți să vadă, în alte direcții. Cum ar fi buzunarele angajaților.
Să nu uităm, totuși, că potrivit raportului activitate al Direcției Județene pentru Sport (DJS) Cluj pentru anul 2022, gradul de realizare în ceea ce privește promovarea sportului de performanță a fost impresionant, atingând un nivel de 99%, la fel ca Dero, care distruge 99% dintre microbi. Acest lucru ar fi implicat organizarea a nu mai puțin de 204 competiții sportive în cursul anului. Cu toate acestea, există câteva aspecte notabile care ar trebui aduse în atenția publicului.
Dacă aruncăm o privire la raportul de activitate, compartimentul juridic, în 2022 s-au redactat 39 de contracte, dintre care 38, contracte de închiriere (antrenamente și jocuri la Sala Sporturilor „H. Demian” și sala de Gimnastică „S. Iovan”, 1 contract de publicitate ( ATENȚIE, un singur contract). Și, poate cel mai dureros lucru peste care am dat.
În decursul anului nu au existat solicitări de informații publice, neexistând astfel niciun răspuns din partea DJST Cluj. Sunt curios cei de la departamentul de presă dacă și-au primit banii. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret este invizibilă, pe banca de rezervă, iar șansele ca aceasta să-și revină sunt destul de reduse.
Nu știm ce ne aduce viitorul, dar de un lucru suntem siguri: cât timp ai un fost agent de pază în fruntea instituției, lucrurile nu vor merge în direcția bună, iar să pierdem meciul în ultimul minut de joc este tot mai probabil. Dacă nu s-a întâmplat deja acest lucru.
Mafia fsn (psd pnl aripile si minoritarii)!