Restaurant Mamma Mia

Potrivit unor informaţii oficiale obţinute de „Adevărul”, directorul general al restaurantului care îi hrănea gratis pe poliţiştii rutieri din Iaşi ar fi obişnuit să conducă maşini de lux prin oraş, deşi nu a avut niciodată permis de conducere.

Reprezentantul restaurantului Mamma Mia, Cosmin Andrei Hîncu, este acuzat în dosarul poliţiştilor „ciorbari” de la Iaşi şi de fapte de conducere pe drumurile publice fără permis, pe lângă cele de dare de mită. Directorul general al unităţii agroalimentare care ar fi hrănit pe gratis agenţii de la Rutieră ar fi avut şi un interes personal pentru a le oferi mâncare oamenilor legii. Potrivit unor informaţii oficiale obţinute de „Adevărul”, Hîncu ar fi obişnuit să conducă maşini de lux prin Iaşi deşi nu deţine şi nu a deţinut niciodată permis de conducere. Anchetatorii cred că tupeul său ar fi avut în spate înţelegerea informală dintre restaurantul Mamma Mia şi Biroul Rutier Iaşi.

De regulă, proba pentru infracţiuni de genul acesta constă în prinderea „în fapt”, la volan, a şoferului fără permis. În cazul lui Hîncu, ne-au precizat surse judiciare apropiate cazului, faptele de conducere fără permis au în spate acţiuni de filaj care au fost realizate de către poliţiştii de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), sub supraveghere procurorilor de la DNA.

A condus fără permis şi în ziua percheziţiilor  

Cosmin Andrei Hîncu este acuzat oficial de trei infracţiuni de conducere fără permis. Cea mai veche dintre acestea datează de acum un an, din data de 20 septembrie. În acea zi, Hîncu era filat şi a fost fotografiat în timp ce a condus, la orele dimineţii, un autoturism marca Audi A6. A doua fapta a lui Hîncu este plasată de anchetatori în data de 25 noiembrie 2019, atunci când managerul general al Mamma Mia era, în continuare, sub supraveghere. În acea zi, a fost observat de ofiţerii de la filaj în timp ce s-a urcat la volanul unei maşina Mercedes, de culoare neagră şi a plecat până la locul său de muncă.
„Din procesele-verbale de redare ataşate la dosarul cauzei a rezultat faptul că numitul Hîncu Andrei Cosmin conduce în mod frecvent autoturisme pe drumurile publice ale muninicipiu Iaşi, lucru cunoscut de persoanele din anturajul său apropiat”, se arată în referatul de arestare emis de DNA pe numele său.

O a treia faptă a avut loc chiar în ziua în care au avut loc percheziţiile din acest dosar. Pe 26 august, Hîncu a condus un Toyota Aygo ce aparţine firmei la care lucrează.

Protecţia oferită şoferilor  

Andrei Hîncu, care până la acest moment al anchetei nu a oferit niciun fel de declaraţie publică – prevalându-se de dreptul la tăcere inclusiv în faţa anchetatorilor – a fost reţinut de DNA, pe 27 august, şi prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă. Arestat la domiciliu în primă fază, Hîncu a fost plasat, în cele din urmă, prin decizia definitivă a Curţii de Apel Iaşi, sub control judiciar. Sfidarea normelor rutiere a managerului de la Mamma Mia a avut loc în contextul în care şi colegi de ai săi, care livrau porţii de mâncare peste tot prin oraş, ar fi fost protejaţi de către poliţiştii rutieri. DNA acuză în documentele preliminarii ale acestei anchete, prezentate instanţei, că înţelegerea dintre rutieri şi reprezentanţii restaurantului e mai veche de luna mai 2019, când a fost deschis, din oficiu, acest dosar care a umplut de ruşine Poliţia Română.

„Protecţia oferită de către poliţiştii rutieri se referă la neluarea măsurilor legale faţă de conducătorii auto ai societăţii, fie că este vorba de trecerea cu vederea a unor contravenţii săvârşite, caz în care autoturismul societăţii nici nu este oprit în trafic, fie că este vorba de neluarea măsurilor legale sau luarea unor alte măsuri contravenţionale, mult mai uşoare faţă de abaterea comisă, în cazul opririi în trafic a acestor autoturisme”, precizează DNA, în referatul de arestare respins de judecători.

Opt poliţişti rutieri din Iaşi – de la Biroul sau Serviciul Rutier – au fost inculpaţi până acum de procurorul de caz. Toţi sunt acuzaţi de luare de mită şi au fost plasaţi sub control judiciar. Cel mai cunoscut dintre ei este ofiţerul Gheorghiţă Ciobanu, şeful Biroului Rutier Iaşi. Acesta este acuzat că a comandat pizza chiar prin intermediul lui Andrei Hîncu. Procurorii acuză că Ciobanu nu a plătit pentru produse, în timp ce ofiţerul s-a apărat spunând că a achitat întotdeauna produsele comandate de la Mamma Mia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.