Directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, regizorul Gabor Tompa, va fi distins cu unul dintre cele mai importante premii ale statului francez, gradul de cavaler al Ordinului Francez pentru Arte şi Literatură.
Prestigiosul premiu îi este acordat lui Gábor Tompa, care este şi preşedintele Uniunii Teatrelor din Europa de către ministrul culturii din Franţa, Rima Abdul-Malak. În 28 martie, regizorului i se va înmâna premiul de către ambasadorul Laurence Auer, la Ambasada Franţei de la Bucureşti, anunță agenția de presă MTI. Premiul recunoaşte angajamentul regizorului faţă de răspândirea culturii în limbă franceză.
„Prin eforturile pe care acesta l-a depus în slujba culturii, ca regizor şi director, Gábor Tompa a susţinut un limbaj teatral care urmăreşte tendinţele actuale franceze, europene şi internaţionale”, a explicat Rima Abdul-Malak, care a lăudat, totodată, şi activitatea Festivalului Internaţional de Teatru „Interferenţe”, înfiinţat la iniţiativa Teatrului Maghiar de Stat Cluj şi a regizorului.
Gradul de cavaler al Ordinului Francez pentru Arte şi Literatură este acordat personalităţilor care au realizat creaţii artistice remarcabile în domeniul culturii.
Gábor Tompa este regizor al Teatrului Maghiar de Stat Cluj din 1981, iar din 1990, şi director al acestuia. Este fondator al Facultăţii de Arte Teatrale din Cluj-Napoca, unde a predat regie începând cu 1991. A fost, de asemenea, profesor invitat şi la Académie Théâtrale de L’Union din Limoges, Schauspielschule din Freiburg, Brunel University din Londra şi Institut del Teatre din Barcelona.
A regizat peste 80 de piese de teatru şi a fost producător a peste 80 de alte spectacole în România şi în întreaga lume, activitatea sa profesională fiind recunoscută, deja, prin numeroase premii, scrie monitorulcj.ro.
Din mai 2018, este preşedintele Uniunii Teatrelor din Europa. Pe lângă munca sa din teatru este şi autor al mai multor volume de poezii şi eseuri de teatru.
Citește și: Judecătorii au respins o cerere făcută de un avocat clujean acuzat că terorizează de ani de zile o femeie