Discursul integral al lui Viktor Orban de la Tușnad. De citit și analizat!

În lupta noastră pentru creștinismul din Europa, noi, creștinii catolici slăbiți, avem nevoie și de ortodoxia românească. Așadar, încă o dată, salutăm publicul român interesat.

În fiecare an există o dispută ținînd de ceea ce ar trebui să vorbim cu adevărat, deoarece, desigur, știm dinainte la ce ne vom gândi cu toții la sfârșit, dar întrebarea este cum vom ajunge acolo. Și anul acesta, Ministerul de Externe român – care, dacă înțeleg corect, ține de ramura prezidențială a puterii – a venit în ”ajutorul” meu și mi-a trimis un document, în care mi-au scris despre ce nu ar trebui să vorbesc și despre ce pot vorbi, și cum și ce ar trebui să evit. Acesta este un document oficial al guvernului. Vă voi prezenta conținutul. Ne sfătuiesc să nu vorbim despre lucruri care ar putea ofensa sensibilitățile românești, și apoi le listează. Simbolurile naționale. Bine, cred că putem fi de acord cu asta: nu voi vorbi despre asta, dar salutăm prietenii noștri care au venit cu steaguri ungare și secuiești! Să nu discutăm despre drepturile colective ale minorităților. Ei bine, nici eu nu voi vorbi despre asta. Doar afirm că ele există și aparțin ungurilor care trăiesc aici. Ei spun că nu ar trebui să vorbim despre unități administrative teritoriale inexistente în România. M-am întrebat la ce s-ar putea referi. Cred că se referă la Transilvania și la Ținutul Secuiesc. Dar noi nu am pretins niciodată că acestea ar fi unități teritoriale românești.

Ei mai spun că există niște teme care se pot discuta, doar să nu le punem într-o lumină proastă. Acestea sunt, de exemplu, valorile occidentale. Pentru cineva implicat în politica europeană, așa cum sunt eu, valorile occidentale înseamnă astăzi trei lucruri: migrația, LGBTQ și războiul. Dragii mei prieteni români, nu trebuie să le punem noi într-o lumină proastă, ele apar într-o lumină proastă de la sine. Și, în cele din urmă, există o altă valoare despre care să nu vorbim. Să evităm accentele xenofobe ale unei abordări revizioniste în privința migrației. Asta e ca o călătorie în timp, pe vremea comunismului. Îmi amintesc de glumele lui Hofi (comediant ungur n.n.) despre cine poate spune dintr-o suflare ”imperialist, revizionist, burghez, clerical, șovinist, fascist”. Aproape te apucă tremuratul. Deci, le vom ignora.

Pe de altă parte, dacă noi am primit deja o asemenea notificare, ce le-am recomanda la rîndul nostru prietenilor români? În primul rând, recomandarea ar fi ca atunci când președintele României vine în Ungaria și ține o prelegere, să nu-i dictăm ce să spună și ce să nu spună. De asemenea, recomandăm fraților și surorilor noastre români să țină cont că Ungaria sprijină pe deplin cel mai important obiectiv național românesc, aderarea la spațiul Schengen, și atragem atenția asupra faptului că, începând cu 1 iulie 2024, va exista o președinție ungară a Uniunii Europene, iar obiectivul prioritar al programului nostru este să obținem aderarea României la spațiul Schengen.

Între timp, tot ce putem spune este că România are un nou prim-ministru, Dumnezeu să-l binecuvânteze! Un nou prim-ministru: o nouă șansă. Poate că ceva bun va ieși pentru amândoi din asta. De când am devenit prim-ministru, el este cel de-al douăzecilea omolog român al meu. Să vedem dacă reușește pentru a douăzecea oară.

Trăim într-o perioadă extrem de periculoasă în istoria umanității. Aceștia sunt anii schimbărilor mari. Această schimbare afectează fiecare colț al Pământului și fiecare țară. Prin urmare, dacă vrem să spunem ceva valabil despre Ungaria, despre ungurii din bazinul Carpatic, trebuie să vorbim mai întâi despre lume. Esența a ceea ce spun este că echilibrul de putere în lume s-a schimbat, iar acum suferim consecințele grave ale acestui fapt. Să ne amintim: după cel de-al doilea război mondial, timp de optzeci de ani, a existat un echilibru de putere în lume.

Pentru noi, ungurii, această perioadă a constat în două părți. Au existat primii 45 de ani când anglo-saxonii ne-au predat comuniștilor sovietici. Paranteză: pe atunci, nu erau atât de pretențioși în ceea ce privește rușii ca astăzi. Și a fost a doua perioadă, de 33 de ani până acum, în care am putut trăi în libertate, fără ocupație militară, fără Uniunea Sovietică și comuniști. Optzeci de ani! Cu toate că aceasta a fost o mare schimbare, echilibrul lumii nu a fost perturbat, deoarece am reușit să scoatem Uniunea Sovietică din istorie fără război. Dar acum China a schimbat echilibrul lumii. Aceasta este o veche temere a lumii occidentale. Chiar Napoleon spunea: „lăsați China să doarmă, când se va trezi, va zgudui lumea.” Cum s-a ajuns în această situație este interesant.

Voi face o mică divagație, o divagație metodologică. După experiența mea, atunci când o persoană ia o decizie politică, trebuie să vadă în fața sa trei planuri în același timp și trebuie să clasifice problema care urmează să fie decisă în fiecare dintre ele mai întâi. Și numai după ce a clasificat-o, poate lua o decizie anume.

Iar cele trei planuri în care se derulează politica: timpul tactic, timpul strategic și timpul istoric. Dacă clasificarea este greșită, decizia va duce la consecințe neașteptate. Voi oferi două exemple. Când cancelarul Merkel s-a confruntat cu invazia de migranți în 2015, ea a clasificat problema ca aparținând timpului tactic și a spus „wir schaffen das”, adică vom rezolva. Este acum evident că această problemă aparținea de fapt timpului strategic, deoarece consecința deciziei sale va transforma întreaga cultură a Germaniei.

Trecem la China. Al doilea exemplu. Statele Unite, începutul anilor 1970. Atunci SUA decide să scoată China din izolare, aparent pentru a face mai ușoară relaționarea cu rușii. Prin urmare, clasifică această problemă drept timp strategic. Dar se dovedește că aceasta este de fapt o problemă a timpului istoric, deoarece ca urmare a eliberării, astăzi Statele Unite și toți noi ne confruntăm cu o forță mai mare decât cea pe care am dorit să o învingem. Clasificare greșită: consecințe neașteptate. Dar acum ce s-a făcut, s-a făcut. Faptul este că nu a existat niciodată o schimbare atât de rapidă și tectonică în echilibrul global de putere cum trăim astăzi. Amintiți-vă sau observați cum China se înalță într-un mod diferit față de Statele Unite.

Statele Unite s-au împlinit, acum e rîndul Chinei. Cu alte cuvinte, vorbim despre întoarcerea unei civilizații vechi de cinci mii de ani, cu un miliard patru sute de milioane de oameni. Și aceasta este o problemă care trebuie rezolvată, pentru că nu se va rezolva singură. China a devenit o putere a producției, de fapt, a depășit deja SUA, sau o depășește în prezent. Producția de mașini, computere, semiconductori, produse farmaceutice, sisteme de comunicații informaționale: în toate aceste domenii, astăzi, China este cea mai puternică din lume.

S-a întâmplat ca revoluția industrială occidentală și revoluția informațională globală, care au durat aproximativ trei sute de ani, să fie parcurse de China în doar treizeci de ani. Ca rezultat, s-au ridicat sute de milioane de oameni din sărăcie și astăzi bunăstarea generală și cunoștințele lor în ansamblu sunt mai mari decât au fost vreodată. Dar dacă acest lucru este adevărat, atunci care este pericolul? Pericolul, dragii mei prieteni, este că medalia de aur are deja un proprietar. După războiul civil, după anii 1870, Statele Unite au crescut cu convingerea că sunt țara numărul unu, cu dreptul inalienabil de dominare economică mondială, parte a identității lor naționale, un fel de crez, și când această poziție a fost contestată, Statele Unite au reușit întotdeauna să o apere cu succes. Au învins Uniunea Sovietică și, să ne amintim, au învins și Uniunea Europeană. Acum câteva decenii, Uniunea Europeană avea planul ca dolarul să promoveze euro ca monedă mondială. Putem vedea unde este euro astăzi. Și aveau și un plan formulat în așa fel încât o mare zonă de liber schimb să se întindă de la Lisabona la Vladivostok. Ceea ce vedem astăzi e că zona de liber schimb se întinde cel mult de la Lisabona la rîul Doneț.

În 2010, atât SUA, cât și Uniunea Europeană contribuiau cu 22-23 la sută la producția totală mondială, iar astăzi SUA contribuie cu 25 la sută, iar Uniunea Europeană cu 17 la sută. Cu alte cuvinte, Statele Unite au respins cu succes încercarea Uniunii Europene de a se impune alături de ea sau chiar în fața ei.

Și există o conexiune simplă în politica internațională: cu cât este mai mare PIB-ul tău, produsul intern brut, cu atât este mai mare influența ta în afacerile internaționale. Cu alte cuvinte, astăzi vedem că dominația americană se retrage constant de pe scena mondială. Și liderii lumii nu apreciază acest lucru. Raționamentul lor este simplu, poate fi rezumat grosso modo, spunând că suntem aici în vârful lumii, am urcat pentru a rămâne aici pentru totdeauna. Desigur, există această chestie numită istorie, care este neplăcută, dar ideea este că aceasta se întâmplă întotdeauna altor țări și alte popoare, pentru noi s-a încheiat și vom rămâne pentru totdeauna în vârful lumii. Este o gândire tentantă, dar adevărul incomod al vieții noastre de azi este că nu există în politica mondială câștigători permanenți și perdanți permanenți. Un adevăr și mai neplăcut e că procesele actuale favorizează Asia și China – fie că vorbim despre economie, dezvoltare tehnologică sau chiar putere militară. Un adevăr și mai neplăcut este că se produc schimbări și în instituțiile internaționale, știm cu toții că cei care creează instituții internaționale beneficiază de ele.

Prin urmare, China pur și simplu și-a creat propriile instituții. Aici avem BRICS, „One Belt, One Road”, și aici avem Banca Asiatică de Investiții și Infrastructură, a cărei resurse de dezvoltare sunt de multe ori mai mari decât resursele de dezvoltare ale tuturor țărilor vestice. Cine creează instituțiile internaționale, deține un avantaj. Deci, China pur și simplu și-a creat propriile instituții.

Cu alte cuvinte, Asia și China stau în fața noastră într-o postură de superputere completă. Au un crez civilizațional: ei sunt centrul universului, iar acest lucru eliberează energie interioară, mândrie, respect de sine și ambiție. Au un plan pe termen lung, pe care îl descriu ca fiind acela de a pune capăt secolului de umilință, adică să facă China măreață din nou, ca să-i parafrazăm pe americani.
Au un program pe termen mediu: de a-și restabili dominația în Asia, pe care o aveau înainte ca Vestul să vină. Și au un antidot pentru principala armă a SUA. Soft powerul SUA este ceea ce numește ”valori universale”. Ei bine, chinezii pur și simplu râd și spun că aceasta este o mitologie occidentală și, de fapt, discursul despre valorile universale este o filozofie ostilă altor civilizații non-vestice. Și din acest punct de vedere, avem ceva adevăr aici.

Cu alte cuvinte, astăzi trăim într-un mod în care ne îndreptăm zi de zi spre o coliziune. Întrebarea de un milion de dolari este dacă ea poate fi evitată? Tot mai multe studii și cărți sunt publicate despre acest lucru. Raționez și eu pornind de la ele. Un studiu remarcabil spune că în ultimele trei sute de ani au fost 16 cazuri în care un nou jucător a provocat liderul mondial. Vestea proastă este că din cele 16 cazuri identificate, 12 au sfârșit în război și doar patru au fost pașnice. Cu alte cuvinte, dragii mei prieteni, astăzi ne aflăm în cel mai periculos moment din politica mondială, când cea mai mare putere se vede coborând pe locul doi.

Experiența arată că puterea dominantă de obicei pare mai binevoitoare și cu intenții mai bune decât sunt în realitate, și îi atribuie adversarului mai multă răutate decât este cazul. Drept urmare, părțile combatante nu iau în calcul intențiile celuilalt, ci doar capacitatea acestuia, adică nu ce vrea să facă, ci ce ar putea să facă.

Și războiul s-a încheiat. Aceasta se numește capcana lui Tucidide, care a scris istoria Războiului Peloponesiac dintre Sparta și Atena și a identificat pentru prima dată această problemă. Din perspectiva vieților noastre, rezultă că o confruntare între cele două mari puteri, inclusiv una militară, este mai probabilă decât ceea ce percepem astăzi de aici, din Tușnad. Este o veste bună, sau cel puțin un fir de speranță, că războiul nu este inevitabil. Premiza acestui lucru este că lumea ar trebui să găsească un nou echilibru în locul echilibrului actual perturbat al lumii. Întrebarea este cum?

Oamenii maturi ar trebui să accepte că există doi sori pe cer. Acesta este un mod de gândire radical diferit decât cel din ultimele câteva sute de ani. Părțile adverse ar trebui să se recunoască reciproc ca fiind egale, indiferent de echilibrul actual al puterii. Puteți observa și că liderii americani strîng mîini la Beijing. Aceasta este o dovadă că și ei simt pericolul și văd problemele. Ministrul Afacerilor Externe a fost acolo, Ministrul Finanțelor a fost acolo, și cel mai recent domnul Kissinger, consilierul principal pentru securitate națională. Și dacă citiți știrile, ați văzut că acum câteva zile japonezii au anunțat că își vor dubla cheltuielile militare și vor construi una dintre cele mai puternice armate din lume.

Ceea ce trebuie să înțelegem, dragii mei prieteni, este că ajustarea noului echilibru nu se va întâmpla peste noapte, sau chiar de la o lună la alta. Va dura o întreagă generație pentru a stabili un astfel de nou echilibru. Cu alte cuvinte, nu doar noi, ci și copiii noștri își vor trăi viața în acest context mondial, în acest timp al lumii, în acest zeitgeist (”spiritul vremurilor” n.n.), și noi, maghiarii, trebuie să progresăm în această situație mondială și în acest zeitgeist, iar planurile naționale maghiare trebuie să fie conturate ținând cont de acest lucru.
Să vorbim despre UE! Dacă priviți UE astăzi, lasă impresia că se simte neliniștită și asediată. Există o explicație pentru asta. În Uniune sunt aproximativ 400 de milioane de oameni, în restul lumii occidentale – încă 400, deci – 800 de milioane de oameni, înconjurați de alți 7 miliarde. Și UE, e limpede, este o uniune bogată și slabă. O uniune bogată și slabă care vede în jurul ei o lume revoltată: zgomot confuz, vechi nemulțumiri, multe guri flămânde, dezvoltare brutală, consum imens, milioane de oameni pregătindu-se să plece spre Europa, vede valul de milioane de oameni adunați în regiunea Sahel, care, dacă nu îl putem opri, ajunge și pe malul european al Mediteranei.

La începutul săptămânii, s-a ținut un summit între UE și America Latină la Bruxelles, unde am putut auzit cu urechile mele și am văzut cu ochii mei. Cele mai frecvente sintagme în dicționarul liderilor din America Latină au fost genocid popular, ceea ce înseamnă exterminarea populației indigene, sclavie, comerțul cu sclavi, justiție reparatorie, ceea ce înseamnă justiție compensatorie. Așa consideră ei. Nu e de mirare că UE se simte asediată.

Și dacă aruncăm o privire la lista țărilor Fondului Monetar Internațional, care le clasifică în funcție de mărimea economiilor lor și a PIB-ului național, vedem că Marea Britanie, Italia și Franța, care sunt încă în top, vor cădea din clasament pînă în 2030. Aceasta este realitatea. Astăzi, această frică, acest sentiment de a fi înconjurați, împinge Uniunea Europeană spre izolare, speriată de concurență. Este ca un vechi campion de box care se laudă cu centurile sale de campion, dar nu mai vrea să intre în ring. Acest lucru duce la izolare, izolare într-un ghetou economic, politic și cultural.

Acest lucru se numește izolare, se numește decuplare sau, mai delicat, reducere a riscului. Dacă privim din această perspectivă, politica față de Rusia este, de asemenea, o încercare de izolare: Rusia a fost separată de economia europeană prin sancțiuni din timpul războiului. Și desigur, Europa poate fi decuplată de la energia rusă, dar acest lucru este de fapt ineficient și o iluzie, deoarece Rusia nu poate fi tăiată de la restul lumii. Altcineva va cumpăra materiile prime rusești, iar noi suferim din cauza inflației din timpul războiului și pierdem competitivitatea. Vă voi spune două cifre. Suma plătită pentru importurile de gaze și petrol de către UE, a fost de 300 de miliarde de euro înainte de război, și 653 de miliarde anul trecut.

Deci, astăzi dorim să concurăm în condițiile în care costurile cu energia sunt de două ori mai mari decât înainte, dar în multe părți ale lumii aceasta este încă disponibilă la prețul perioadei anterioare. Aceasta este marea dezbatere a Europei pentru anii următori. Noi, maghiarii, trebuie să ne adaptăm la această situație. Ori să ne desprindem, ori să participăm la competiția internațională. Reducere a riscului sau conectivitate – cum spun cei de la Bruxelles.
Marile companii europene nu vor să fie separate. Nici măcar nu vor să plece din Rusia. Am consultat statisticile relevante. 8,5% dintre cele 1.400 de cele mai mari companii vestice și-au retras afacerile din Rusia. 8,5%! 84% din industria farmaceutică a rămas acolo. 79% din industria minieră europeană încă își are sediul în Rusia. 70% din companiile energetice și 77% din companiile de producție.

Și nu veți ghici: anul trecut, în 2022, companiile vestice rămase au plătit în total 3,5 miliarde de dolari în bugetul rusesc. Din această perspectivă, atacul lansat de ucraineni împotriva bietului OTP (banca ungurească n.n.), micul OTP maghiar, nu este altceva decât o manifestare a maghiarofobiei. De aceea trebuie să-l respingem. Nici măcar nu vorbesc despre acele mici subterfugii europene, prin care, în mod neașteptat, într-un singur an, cantitatea de bunuri importate din Germania de către Kazakhstan s-a dublat. Mă întreb cum oare?

Un alt proces european în anii următori, în care maghiarii vor trebui să-se poziționeze, este lupta dintre federaliști și suveraniști. Imperiu sau Națiuni? Aici, am suferit o serioasă lovitură în coaste când prietenii noștri englezi au părăsit UE prin Brexit. Acest lucru a schimbat echilibrul între suveraniști și federaliști în cadrul Uniunii. De-o parte erau francezii și germanii ca federaliști, de cealaltă parte englezii și noi, membrii Grupului de la Visegrád (V4), ca suveraniști. Dacă englezii ar fi fost în UE astăzi, nu ar mai trebui să învățăm termeni precum „mecanismul statului de drept,” „condiționalitatea” și „guvernarea economică,” pentru că nu ar exista.

Acești termeni au putut fi introduși doar în UE pentru că englezii au plecat, iar noi, membrii V4, nu am putut să împiedicăm asta. Federaliștii au atacat chiar și V4. Toți vedem rezultatul. Cehia li s-a alăturat în esență, Slovacia este nesigură, doar polonezii și maghiarii rezistă. Desigur, avem șansa ca tabăra suveraniștilor să crească, văd o șansă, deoarece un astfel de guvern a fost format în Italia. Se întâmplă ceva și în Austria, iar mâine (23 iulie n.n.) vor fi alegeri în Spania. Să nu avem iluzii: federaliștii încearcă să ne înlăture, au spus deschis: dorim o schimbare de guvern în Ungaria.

De asemenea, au finanțat opoziția maghiară folosind toate mijloacele corupției politice. Fac același lucru acum și în Polonia, și să nu uităm cum au încercat să împiedice victoria partidului de dreapta Meloni în Italia. Toate acestea au eșuat și sper că după alegerile europene programate în iunie 2024 și redistribuirea ulterioară a pozițiilor de putere, vom avea o situație de echilibru mai favorabilă pentru noi în Europa decât cea în care trăim astăzi.

Ce poate și ar trebui să facă Ungaria în această situație internațională, în acest mediu european, în mijlocul Marii Glaciațiuni? Cel mai important lucru este să fim conștienți de noi înșine. Acum nu mă gândesc la cei 1.100 de ani de istorie a noastră, nici măcar la strălucita formulare a UDMR: o mie de ani în Transilvania, o sută de ani în România, dar trebuie să avem acum în vedere drumul pe care l-am început, în cele din urmă, în 2010, după douăzeci de ani tulburi de schimbare de regim. Am deschis o nouă eră în 2010, și nu trebuie să o pierdem din vedere – indiferent de dificultățile în care ne găsim, indiferent de ce tunete, fulgere sau furtuni ne așteaptă. Deschidem o nouă eră, care are atât fundamente intelectuale, cât și economice.

În primul rând, să recapitulăm pe scurt baza intelectuală a acestei ere. Această bază intelectuală este rezumată în Constituție. Și noua Constituție maghiară este documentul care ne diferențiază cel mai evident de celelalte țări ale UE. Dacă citiți constituțiile țărilor europene, care sunt constituții liberale, veți vedea că „eu” este în centrul lor.

Dacă citiți Constituția maghiară, veți vedea că „noi” este în centrul ei. Constituția maghiară vorbește despre faptul că există un loc care ne aparține: casa noastră. Există o comunitate care ne aparține: aceasta este națiunea noastră. Și există un mod de viață, poate mai precis, o modalitate de viață, care ne aparține, și aceasta este cultura și limba noastră. Prin urmare, punctul nostru de plecare intelectual în Constituție poate fi formulat ca fiind cele mai importante lucruri în viața omului, care nu pot fi obținute singure, de aceea „noi” este în centrul Constituției. Pace, familie, prietenie, lege și spirit comunitar nu pot fi realizate singure. De fapt, dragi participanți, nu puteți avea nici măcar libertate. Pentru că persoana care este singură nu este liberă, ci singuratică. Toate lucrurile bune din viață se bazează esențial pe cooperarea cu ceilalți, și dacă acestea sunt cele mai importante lucruri din viața noastră, spune Constituția maghiară, atunci societatea și sistemul legal trebuie să le protejeze.

Acum, această recunoaștere, ca bază spirituală a noii noastre ere, aceste lucruri comune apar ca legături în viața individului. Prin urmare, Constituția maghiară este o constituție a legăturilor, care dorește să întărească aceste legături și, prin urmare, se bazează pe o cultură a întăririi lor. Constituțiile liberale nu sunt obligatorii, dimpotrivă, ele conturează o lume a dizolvării și nu doresc să afirme, ci doresc să respingă ceva în numele libertății individuale. Cu toate acestea, constituția noastră conturează locul în care copiii noștri vor trăi, ca țara noastră. Ea întărește masculinitatea și feminitatea noastră, pentru că așa numim familia. Și întărește, de asemenea, limitele noastre, pentru că astfel putem spune cu cine vrem să trăim. Nu am luat o decizie greșită în 2011, când am creat noua Constituție, o constituție maghiară, națională și creștină, care este diferită de alte constituții europene, pentru că de atunci am avut criza migrației în jurul gâtului, care clar nu poate fi gestionată pe baza liberalismului. Și mai avem campania LGBTQ, de gen, care a trebuit contracarată doar din motive protecție a copilului.

Eșecul țărilor cu baze liberale este că au crezut că vor fi create noi comunități în locul celor vechi, dar în schimb s-a creat doar o alienare ciudată, pretutindeni. Desigur, Franța, care suferă din această cauză, este o mare națiune, are gloria ei, și cu siguranță va găsi cumva o soluție, dar având în vedere fundamentele spirituale și mergând chiar puțin mai adânc, merită să spunem că Constituția maghiară și fundamentele spirituale ale noii ere au, de asemenea, o perspectivă antropologică.

Cu aproximativ două sute de ani în urmă, în timpul Iluminismului, intelectualii și liderii politici cu un spirit stângist, internaționalist și liberal au crezut că, după respingerea religiei și a creștinismului, o comunitate ideală, luminată, va fi creată bazîndu-se pe înțelepciunea binelui, a binelui comun, trăind o viață liberă, superioară, în conformitate cu adevărurile sociologice recunoscute. Asta au sperat prin respingerea creștinismului și a religiei. Se putea discuta despre asta acum două sute de ani. Ar fi putut fi așa. Dar au trecut două sute de ani și astăzi se poate vedea că a fost doar o iluzie; prin respingerea creștinismului, de fapt am devenit păgâni hedoniști. Acesta este adevărul! Prin urmare, în ochii mei, este potrivit ca Constituția noastră din 2011 să fi fost promulgată de Paște, și numele său simbolic este Constituția de Paște.

Aceasta stă și la baza conflictelor dintre UE și Ungaria. Uniunea Europeană respinge moștenirea creștină, efectuează schimburi de populație prin migrație și duce o campanie LGBTQ împotriva națiunilor europene prietenoase cu familia. Cu doar câteva zile în urmă, Lituania a cedat, după ce a avut o lege de protecție a copiilor cu adevărat remarcabilă, pe care am folosit-o și noi ca punct de plecare atunci când am construit-o pe a noastră. Și văd că din cauza marii presiuni, lituanienii au retras și distrus legile lor de protecție a copiilor, adoptate în 2012. „Mă tem de greci, chiar și atunci când aduc daruri…”

Aici duce prietenia cu America, dragii mei prieteni!

Ei bine, trebuie să spunem că în Europa de azi s-a creat o clasă politică proprie, care este iresponsabilă, fără convingeri creștine sau democratice, și trebuie să spunem că guvernarea federalistă în Europa a creat un imperiu lipsit de responsabilitate. Nu avem altă opțiune. Indiferent cât de mult iubim Europa, cât de mult ne aparține, trebuie să luptăm. Poziția noastră este clară: nu dorim ca toți să aibă aceeași credință, nu dorim ca toți să trăiască aceeași viață familială sau să participe la aceleași sărbători, dar insistăm să avem o casă comună, o limbă comună, o sferă publică comună, o cultură comună, iar aceasta este baza securității, libertății și bunăstării ungurilor, și prin urmare, trebuie protejată cu orice preț. De aceea nu vom face compromisuri. Nu ne vom retrage. Vom insista asupra drepturilor noastre în Europa. Nu cedăm la șantajul politic sau financiar. Este posibil să negociem probleme legate de timpul tactic, chiar de timpul strategic, dar problemele legate de timpul istoric nu pot fi niciodată negociate.

Și în final, dacă Zsolt îmi permite să acest lucru, voi spune câteva fraze despre fundațiile economice ale noii ere. Așa este, am construit noul nostru sistem economic timp de treisprezece ani. S-a conturat destul de bine în acest timp și a avut o performanță bună. Planul nostru a fost ca acesta să servească Ungaria fără modificări majore până în 2030: să conducă la o Ungarie sigură, prosperă și cu conștiința maghiară în Carpați. Avem succes în atingerea obiectivelor noastre în termeni de timp. Performanța globală a economiei ungare s-a triplat în treisprezece ani: de la 27.000 miliarde de forinți la 80.000 miliarde de forinți. Și deși se învață în școlile politice că atunci când vorbiți, numerele și datele nu ar trebui incluse în aceeași propoziție, până în 2030 obiectivul nostru este să avem un PIB de 160.000 miliarde de forinți.

Dacă ne uităm la obiectivele noastre de dezvoltare, pot spune că în 2010 eram la 66% din media europeană, în 2022 la 78%, iar până în 2030 dorim să ajungem în intervalul cuprins între 85 și 90%. Dacă privim la competitivitatea economiei ungare, adică la exporturile sale, trebuie să spun că le-am dublat în treisprezece ani, iar cota produselor ungare, adică cota produselor deținute de companii ungare, a crescut. Reducem dependența noastră de industria energetică conform planului, suntem acum la 28%, iar până în 2030 dorim să atingem zero importuri de electricitate.

Prin urmare, vom construi centralele noastre energetice și vom aloca pentru asta suma de 11,5 miliarde de forinți. În 2010, rata ocupării forței de muncă era de 62%, astăzi este de 77%, iar până în 2030 vrem să o creștem la 85%. Avem o dezvoltare universitară imensă. În 2010, nicio universitate maghiară nu se afla în primele 5% din lume; iar anul trecut aveam deja 11 astfel de universități maghiare. În ceea ce privește sprijinul pentru familie, rata natalității noastre era de 1,2%, dar am ridicat-o la 1,5%. Nu este un cuvânt frumos, dar se numește rata fertilității, rata de reproducere: era de 1,2%, acum este de 1,5%. Dar pentru ca populația noastră să nu scadă, avem nevoie de 2,1. Acest lucru arată că suntem în mare dificultate, trebuie să continuăm să mobilizăm toate forțele, energia, resursele și bugetul guvernamental în direcția politicii de familie. Și apărarea națională începe să se redreseze. Vom avea încet-încet o armată capabilă să lupte. În loc de muncitori în uniformă, vom avea luptători. Acum avem și o industrie militară națională. Suntem unul dintre puținele state membre NATO care pot aloca cel puțin 2% din produsul intern brut anual în acest scop. Și nu stăm rău nici în programul de reunificare națională stabilit pentru 2030. În 2010, în scopul reunificării naționale, am mărit de zece ori resursele trimise peste graniță, iar acum, când ne confruntăm cu tot felul de dificultăți, anul acesta vom crește sprijinul educațional de cinci ori, adică cu 500%.

Trebuie să spun că rezultatele acestui efort sunt vizibile. Aș dori să felicit poporul Secuiesc și Transilvănean care au participat la colectarea de semnături pentru pachetul de siguranță pentru minorități și pentru regiunile naționale, și au reușit să strângă peste un milion de semnături în ambele cazuri. Acest lucru necesită putere, muncă și efort remarcabil. Vă felicit!

Și în final, aceste fundamente economice ale noii ere, sunt frumoase și sună bine, dar există o capcană aici, și aș dori să închei discursul cu acest aspect. Capcana constă în faptul că am avut două ciocniri cu ”meteoriți” în decurs de trei ani. Prima a fost în 2020 cu COVID-19. Am reușit cumva să evităm acest impact și relativ rapid am revenit pe drumul pe care ni l-am stabilit, iar curba acestuia o putem vedea până în 2030. Dar în 2022, a venit o altă ciocnire cu un ”meteorit”, această criză – și este o provocare mai dificilă. Acest ”meteorit” ne-a scos de pe traiectorie. Și vă pot spune că astăzi, Ungaria, poporul maghiar și guvernul maghiar luptă și se străduiesc să revină pe drumul normal care ne va conduce către 2030, după această deviere de la traseu. Estimez că cel mai devreme revenirea va avea loc în jurul lunii iulie 2024. Atunci, sper că voi putea raporta că creșterea economică în Ungaria este din nou semnificativă. Creditarea bancară va fi din nou puternică, și vom fi din nou pe un traseu de dezvoltare mult peste media europeană.

Acum am trecut de cea mai dificilă perioadă. Inflația a fost în creștere accelerată, acum o aducem sub control și avem șanse mari ca până la sfârșitul anului să fie sub 10%, adică în cifrele zecimale. Primul semestru a fost foarte dificil pentru că inflația a crescut mai rapid în Ungaria decât salariile. Aceasta nu s-a întâmplat de foarte mult timp, poate mai mult de zece ani. Dar ne vom redresa în a doua jumătate a anului, și dacă Dumnezeu ne ajută, vom reuși să prevenim și să evităm deprecierea salariilor pe tot parcursul anului 2023. Rata dobânzilor la împrumuturi este, de asemenea, foarte ridicată în Ungaria în prezent, însă văd că va fi posibil să o normalizăm și să o aducem la un nivel acceptabil cel târziu până în al doilea trimestru al anului viitor. Aceasta înseamnă că dacă facem totul corect, suntem norocoși și Bunul Domn ne va ajuta.
În încheiere, doamnelor și domnilor, vă spun, fiți raționali în problemele majore ale lumii, construiți legături în economia mondială, luptați în disputele Uniunii Europene, perseverați în chestiunile spirituale și rămâneți fermi în reunificarea națională.
Bunul Domn este deasupra tuturor, Ungaria mai presus de toate! Hai, Ungaria, hai, maghiarii! 

sursă: inpolitics.ro