Populaţia municipiului Campia Turzii a tras de multe ori ponoasele faptului ca locuiesc intr-o zona monoindustriala. Dupa ce Industria Sarmei şi-a restrans activitatea, a fost cumparata de Mechel, care anul trecut a inceput retragerea din Romania. AJOFM le ofera celor disponibilizaţi de ruşi o alternativa: infiinţarea unui combinat social.

Foştii angajaţi ai combinatului Mechel au fost invitaţi de agenţia Judeţeana de Ocupare a Forţei de Munca (AJOFM) pentru a se inscrie intr-un proiect ce vizeaza infiinţarea unui combinat social. In cadrul acestuia, cel puţin 380 de persoane se vor angaja in producţie pentru firma Ves SA, societate care are contract de furnizare cu IKEA, companie suedeza de mobilier. Combinatul social ar urma sa-şi inceapa activitate din aprilie – mai, urmand ca pana la acel moment sa fie asigurat sediul şi liniile de producţie.

Instruiţi pentru piaţa muncii

Cei interesaţi vor fi chemaţi la interviuri, urmand ca transportul lor sa fie decontat. In funcţie de aptitudini, de gradul redus de ocupare, de varsta şi nu numai, vor fi selectate persoanele care vor intra sa lucreze in combinatul social, pe de o parte in calitate de asociaţi şi proprietari, iar pe de alta parte, ca mentori. Restul de pana la 743 de persoane care vor fi primate in cadrul acestui proiect, vor beneficia gratuit de instruire pentru a se putea reintegra pe piaţa muncii.
A doua componenta a proiectului este destinata altor 360 de persoane, care vor beneficia de instruire pentru reincadrarea pe piaţa muncii şi un stimulent financiar pentru viitorii lor angajatori, de 1.000 de euro. ”Condiţia este ca firmele sa pastreze angajarile minim un an de zile”, a explicat Don. Proiectul, per ansamblu, este finanţat prin fonduri europene, in valoare de 6,4 milioane de euro. Acesta este destinat in mod special persoanelor disponibilizate in prima tranşa de concedieri de la Combinatul Mechel, fosta Industria Sarmei.
”Un numar de 743 de persoane vor beneficia de proiect care prevede o ţinta de angajare pentru minim 380 de oameni. Desigur, planul meu este sa putem angaja mult mai mulţi şi sunt convins ca o sa şi reuşim acest lucru”, a precizat directorul AJOFM, Daniel Don.
Foştii angajaţi de la Sarma vor lucra pentru Ves SA, prin care indirect vor produce pentru concernul suedez IKEA. ”Aceasta firma va oferi de lucru combinatului social pentru o perioada de patru ani. Intre timp, desigur, combinatul va putea sa incheie şi alte contracte de furnizare, pentru firma De'Longhi”, a declarat directorul AJOFM.
Astfel, in combinatul social vor lucra 250 de angajaţi şi 80 de mentori, aceştia din urma urmand sa-i instruiasca pe colegii lor, iar dupa patru ani vor ramane angajaţi ai noii intreprinderi. Fiecare angajat al combinatului social va fi improprietarit cu suma de 15.000 de euro, spune Don. ”Cu aceşti bani puşi la comun, angajaţii işi vor achiziţiona utilajele necesare, conform recomandarilor firmei Ves. Comenzile IKEA sunt foarte stricte, aşa incat se impune ca şi utilajele sa respecte anumite norme”, a explicat Don.

Muncitorii vor infiinţa combinatul

La intalnirea cu oamenii din Campia Turzii a fost prezent şi preşedintele Comisiei de Munca a Senatului, Liviu Pop, care a laudat iniţiativa. ”Campia Turzii era un oraş monoindustrial, dar astfel de locuri sunt mult mai multe in ţara. Ma mir cum de pana acum nu s-a gandit nimeni sa implementeze astfel de proiecte, pentru ca oamenii din aceste zone nu işi mai pot gasi un loc de munca”, a spus Liviu Pop.
Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, informeaza ca, in ajutorul celor 820 de persoane disponibilizate de la Mechel Campia Turzii şi Mechel Service, a demarat un proiect pentru zona Campia Turzii – Turda, de Agenţia Judeţeana pentru Ocuparea Forţei de Munca (AJOFM) Cluj, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Din cele 820 de persoane, 753 sunt din Mechel Campia Turzii iar restul de 67 de persoane ramase fara locuri de munca provin din Mechel Service. Sunt vizate 95% din totalul persoanelor concediate din combinatul Mechel, iar peste 80% din valoarea acestui proiect va merge spre acestea. Mai exact, din cei 95%, targetul de ocupare a forţei de munca prin infiinţarea unui combinat social este de 50%. Acest combinat social este format din patru asociaţii infiinţate in baza Legii 26/2000, una dintre asociaţii este de producţie de metal, una de plastic, una de materiale textile iar a patra este centrul de coordonare pentru cele trei. In ceea ce priveşte restul de 45%, vor fi ajutaţi prin alte masuri de ocupare forţei de munca, cum ar fi PFA-uri, cursuri de calificare gratuite sau prin identificarea locurilor de munca. Fara niciun dubiu insa, toţi cei disponibilizaţi vor fi consiliaţi şi ajutaţi sa depaşeasca acest moment critic al existenţei lor.

IKEA, aşteptata la Cluj

Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, spune ca IKEA a fost compania cu care s-a realizat o comunicare perfecta, firma multinaţionala angajandu-se sa achiziţioneze producţia care se va realiza in combinatul social de la Campia Turzii, ce urmeaza sa işi inceapa activitatea in luna mai şi ai carui angajaţi vor fi exclusiv persoanele disponibilizate de patronatul rus de la Mechel.
”Puteam sa producem orice la 'Combinatul social' de la Campia Turzii, dar daca nu puteam asigura desfacerea am fi avut o mare problema. Ştiţi ca mulţi pot sa produca, puţini ştiu sa şi vanda. IKEA ne va asigura vanzarea produselor acestei intreprinderi sociale. Compania ne va furniza şi informaţiile tehnice pentru utilajele pe care le achiziţionam şi ne indica şi de unde sa le procuram. Intreprinderea sociala de la Campia Turzii va produce subansamble metalice, din mase plastice şi textile pentru IKEA”, a declarat, miercuri, prefectul Gheorghe Vuşcan, citat de Agerpres.
Referindu-se la intenţia companiei IKEA de a deschide o hala de producţie la Jucu sau un mare magazin de desfacere la Cluj-Napoca, şeful administraţiei judeţene a aratat ca proprietarul şi francizorul marcii comerciale fondate in Suedia şi deţinute in prezent de o companie olandeza cu birouri in Olanda, Suedia şi Belgia, va fi oricand binevenit in judeţul Cluj. ”Dorim ca IKEA sa vina la Cluj. Noi ii vom asigura companiei un sprijin deplin”, a spus prefectul Gheorghe Vuşcan.
In ceea ce priveşte decizia celor de la Mechel de a vinde baza de producţie de la Campia Turzii, Gheorghe Vuşcan a explicat ca iniţial a fost convins ca patronatul rus doreşte sa dezvolte afacerea, dar ulterior a realizat ca a fost vorba ”de o strategie de profit imediat pe piaţa, aşa cum, din pacate, au multe alte companii”, scrie sursa citata. ”Nu mai comentam ca s-au respectat sau nu clauzele contractuale din 2003 sau faptul ca ele au fost modificate. Cei de la Mechel se retrag acum fara sa fie incriminaţi de lege”, a aratat şeful administraţiei judeţene.

Nereguli la Mechel

Liderul sindical din Mechel Campia Turzii, Ioan Pascu, este de parere ca Sarma, aşa cum numesc localnicii combinatul, a fost cumparata pentru a fi falimentata. Pascu a subliniat ca privatizarea din 2003 s-a facut printr-un contract secretizat iar din punctul sau de vedere ceea ce s-a intamplat in intreprinderea clujeana dupa 2003 a fost un jaf continuu cu mii de tone de fier vechi şi proceduri in dezavantajul intreprinderii.
Pascu, a declarat ca sindicatul a cerut sa vada contractul de privatizare, dar a fost refuzat.” A fost un adevarat jaf dupa privatizare. In anul 2006 am reclamat faptul ca acest contract nu a fost respectat, iar acum avem pregatite adrese catre DNA şi procurorul general pentru a verifica situaţia de la Mechel Campia Turzii”, a subliniat Pascu.

Ce este un combinat social

Un combinat social este o organizaţie care foloseşte strategii comerciale pentru a imbunataţi bunastarea unei comunitaţi, spre deosebire de maximizarea profitului pentru acţionari externi. Combinatele sociale pot fi non-profit sau nu, iar unele sunt organizate sub forma unei cooperative, organizaţii mutuale sau afaceri sociale.
Multe intreprinderi sociale considera ca au obiective de ordin social, dar sunt motivate şi de ideea ca aceste obiective vor face pe termen lung ca intreprinderea sa aiba succes financiar. Acestea sunt diferite in sensul ca nu işi propun sa creeze profit pentru investitori, decat in cazul in care astfel işi pot dezvolta capacitatea de a-şi indeplini misiunea sociala.
Termenul are inţelesuri diferite in Marea Britanie, SUA şi Asia. In SUA, termenul este asociat cu ideea de a ”face acte de caritate prin afaceri”, mai degraba decat ”a face afaceri pentru binele social”. In alte state exista un accent mai puternic pe organizarea comunitaţii, controlul democratic al capitalului şi principiile mutuale, aspecte care se indeparteaza de ideea de caritate. In ultimii ani, afacerile cu obiective sociale au inregistrat o creştere, prin perspectiva responsabilitaţii sociale.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.