Rusia şi Ucraina au rezolvat disputa referitoare la livrările de gaze naturale. Declaraţia aparţine premierului ucrainean, Iulia Timoşenko şi a fost făcută ieri, după întâlnirea cu omologul său rus, Vladimir Putin. „Am eliminat toate problemele legate de livrările de gaze”, a precizat Timoşenko în urma discuţiilor purtate cu Putin, potrivit Mediafax. „Poziţia premierului Putin este ca Ucraina să plătească pentru toate gazelele consumate”, a mai adăugat Timoşenko. Declaraţia premierului ucrainean nu a fost confirmată de Putin. Conflictele dintre cele două ţări în domeniul gazelor naturale au culminat iarna trecută cu cea mai lungă întrerupere a livrărilor către Uniunea Europeană din ultimele decenii. Rusia livrează un sfert din necesarul de gaze al UE, iar majoritatea livrărilor tranzitează Ucraina.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.