Eugen Nicolăescu, a declarat  că distribuirea cardurilor de sănătate prin intermediul medicilor de familie este cea mai proastă soluţie.  Ministrul sanatatii susţine că are termen până în 15 septembrie să abroge această prevedere şi să elaborez un nou proiect de act normativ.

„Aceasta era cea mai proastă soluţie, distribuirea cardurilor prin intermediul medicilor de familie. Am discutat cu premierul şi am sarcină până la 15 septembrie să elaborez un nou proiect de act normativ. Am început deja discuţiile cu Ministerul de Interne, voi purta discuţii şi cu Minsterul Administraţiei, cu colegiile medicilor şi cu casele de asigurări de sănătate. S -au născut deja o serie de elemente noi. Avem termen până la 15 septembrie să abrogăm prevederea privind distribuirea cardurilor prin intermediul medicilor de familie, care din punctul meu de vedere era aberantă, şi să găsim o altă modalitate, s-ar putea să apelăm, în final, la un set de măsuri combinate”, a declarat Eugen Nicolăescu, care a precizat că oamenii vor primi cardurile prin intermediul primării, al serviciilor de evidenţă a persoanei, al caselor de asigurări de sănătate sau prin poştă.

Ministrul a mai spus că pachetul de servicii medicale de bază, ale cărui principii definitorii se află în dezbatere publică, reprezintă „piatra de încercare a sistemului sanitar”, iar acest pachet „aşează toate serviciile esenţiale pentru viaţa omului, de care trebuie să beneficieze toţi cetăţenii atunci când au nevoie, indiferent dacă sunt asiguraţi sau neasiguraţi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.