Distrugere premeditată a „Închisorii Tăcerii”. Cine se află în spatele acțiunilor

Publicația Podul lansează un apel către statul român pentru salvarea „Închisorii Tăcerii”, una dintre cele mai abominabile halte ale terorii roșii, dar și o incursiune esențială pentru orice infrastructură a memoriei. Distrugerea sa este premeditată de conducerea IICCMER. Se cere transformarea sa în memorial al victimelor genocidului comunist.

Precizăm că există suficiente indicii/informații (dar și o serie de acuzații deja proferate) care ne îndreptățesc să suspectăm că noua conducere a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) refuză în mod premeditat să aloce banii destinați renovării Închisorii Râmnicu Sărat, cu toate că aceasta amenință să se prăbușească de la o zi la alta, așa cum puteți remarca în pozele publicate de Podul.ro (parte realizate de Dragoș Zămosteanu, parte de noi). Situația e cu atât mai scandaloasă cu cât anul acesta închisoarea de la Râmnicu Sărat aniversează 120 de ani.  

Potrivit site-ului oficial al IICCMER, instituție care deține fosta închisoare încă din 2007, ultimele informații ”privind progresul lucrărilor de reabilitare” datează din 2017. Potrivit surselor Podul.ro însă, dacă până acum exista totuși un orizont de rezolvare a problemelor, un calendar de plăți pe care IICCMER îl asumase în această direcție, situația s-a împotmolit total de anul trecut, când la butoanele instituției a parvenit tânăra Alexandra Toader, protejata consilierului prezidențial Andrei Muraru, odinioară și el șef la IICCMER. 

Așa cum în 2012 am tras un semnal de alarmă, dezvăluind că în fostul penitenciar buzoian încă se depozitau cereale și legume, clădirea găzduind la vremea aceea și un atelier de dulgherie al unui SRL de apartament, acum avertizez că IICCMER se face responsabil de distrugerea unui spațiu carceral esențial pentru memoria rezistenței anticomuniste, în timp ce risipește într-o veselie fonduri pe diverse achiziții ciudate.   

Am copilărit în orășelul de la marginea râului sărat și cunosc foarte bine atât închisoarea (celularul propriu-zis) cât și dependințele aferente, încă din anii ꞌ87-ꞌ88, când clădirea devenise magazie de cereale și legume. Ulterior am vizitat-o deseori, aproape anual, având în vedere că am tot mers la Râmnic. Așa că sunt în măsură să vă încredințez de un lucru: clădirea gălbuie cu trăsături neoclasice și poartă triumfală nu a arătat niciodată mai pierdută, mai pe cale de a fi distrusă decât în momentul în care a intrat pe mâinile firmei de reabilitare contractată de IICCMER. 

Bunăoară, în partea stângă (foto sus), imediat după intrarea din stradă, se afla un pavilion care odinioară găzduia biroul criminalului Alexandru Vișinescu – avea să fie șters de pe fața pământului, deși clădirea putea fi salvată, aflându-se în exact aceeași stare ca și restul construcțiilor de acolo, și asta ar fi contat enorm în menținerea atmosferei din perioada carcerală comunistă. Aceste demolări absurde, brutale, mi-au trezit primele semne de întrebare, care s-au multiplicat rapid. 

Și apoi au început tărăgănările, în timp ce ușile închisorii au rămas zăvorâte până în zilele noastre (fapt care m-a făcut expert în sărit garduri), clădirea degradându-se alarmant de repede, și asta pe fundalul lucrărilor făcute de mântuială și lăsate neterminate. După cum puteți remarca în fotografiile publicate de Podul.ro, acoperișul stă să se prăbușească peste celulele în care au fost asasinați fruntașul țărănist Ion Mihalache, partizanul Ioan ”Jenică” Arnăutu și mulți, mulți alți martiri ai rezistenței anticomuniste. Plouă și ninge în clădire, umezeala pătrunzând pretutindeni. Dacă nimeni nu ar fi intervenit asupra clădirii (fie chiar și cu scopul de a o ”salva”), Închisoarea Tăcerii s-ar fi aflat acum, în momentul în care dumneavoastră citiți aceste rânduri, într-o stare cu mult mai bună și într-un pericol cu mult mai mic decât e cel în care se găsește după 14 ani de când a intrat sub jurisdicția IICCMER. Cică pentru a fi ”salvată”. 

Și totuși, ce se întâmplă la IICCMER? De ce instituția refuză să aloce fondurile necesare reabilitării Închisorii Tăcerii și transformării acesteia în memorial legitim și necesar al rezistenței comuniste? De ce își bate joc de acest spațiu al suferinței și rezistenței, chiar la aniversarea a 120 de ani? Pentru a înțelege starea de lucruri care s-a încetățenit la Institut, e bine să aflați o serie de aspecte. 

Sursele Podul.ro susțin că vizibila afecțiune a președintelui Iohannis pentru generalul cu 4 stele în rezervă  Nicolae Ionel Ciucă s-a dovedit a fi  molipsitoare, transmițându-se ierarhic și subalternilor. Ierarhic – ne referim la consilieri prezidențiali(foști sau actuali, de pildă), care se mulțumesc cu colonei, locotenenți, plutonieri sau numai cu sergenți, de la caz la caz. 

În prezent, IICCMER este condus de colonelul Cosmin Răducu Marinescu și de Alexandra Toader, care mai nou i-a devenit soție, după o recentă și frumoasă poveste de iubire, așa cum demonstrează acest document și așa cum ne-au precizat sursele citate. Cu alte cuvinte, IICCMER a ajuns să fie condus de Ministerul Apărării în rezervă și soțiile aferente. 

Pentru neofiți, precizăm că Alexandra Toader nu a venit de una singură când a fost numită de fostul premier Ludovic Orban în vârful IICCMER, fapt posibil doar la presiunile lui Klaus Iohannis. În realitate, ea a ”descălecat” acolo flancată de o întreagă armată. Spunem asta fără pic de ironie, având proprietatea termenilor, întrucât sursele noastre susțin că șeful de facto al Institutului este colonelul Cosmin Răducu Marinescu, despre care aflăm că este „fost șef de secție al Statului Major al Forțelor Terestre” din MAPN, apoi „șeful biroului Achiziții la Direcția Piețe Sector 4”, de unde a plecat în urma unui scandal de corupție (despre care vom scrie). 

Colonelul a ajuns la IICCMER în calitate de șef Achiziții, aducând și alți câțiva soldați de rang mai mic, printre care și o anume doamnă economist Prahoveanu sau Prăfulescu, cu care se pupa atît de des de față cu toți, că au fost, numai o vreme, ce-i drept, considerați a fi un cuplu.

În afară de prietenii angajați de Marinescu pe ici, pe colo, pe la compartimentul financiar sau pe la cel de resurse umane, domnul colonel și-a mai adus o echipă pe care a plătit-o din banii instituției cu generozitatea unui padișah. Mai exact, doi prieteni al lui Marinescu au făcut două luni de zile poze, cică din arhiva Exilului, dar nimeni nu știe ce anume, de ce și conform căror criterii s-au realizat acele fotografii. Totul s-a întâmplat într-o sală unde accesul cercetătorilor era interzis. Când cineva a întrebat, la o ședință, cine sunt acei necunoscuți, răspunsul lui Marinescu a venit prompt: ”Nu e treaba voastră”. Fiindcă, da, el decide ce și cum, nu soția, care-i șefa instituției.

Alți doi apropiați aduși și mandatați de Marinescu au făcut, atenție, tot două luni, inventarierea în IICCMER. E bine de știut că Institutul are trei birouri, între care cei doi au umblat de au amețit, întrebând dacă cercetătorii nu dețin reportofoane și aparate de fotografiat. Pentru activitatea asta au fost plătiți cu bani publici, evident, fiindcă activitățile astea sunt considerente mai importante decât, să zicem, renovarea închisorii unde a fost asasinat Ion Mihalache. 

Acum, să fim corecți și să nu facem vreo discriminare: bani de la IICCMER n-au primit doar prietenii și rudele colonelului, ci și prietenii domnului Andrei Muraru, intangibil consilier prezidențial și fost președinte executiv al IICCMER. Tot el e cel care a recomandat-o cu aplauze și căldură pe fosta Toader în înalta ei funcție.

Printre profitori s-a dovedit a fi și dl Liviu Tofan, fost jurnalist la Europa Liberă și autorul operei Șacalul securității: teroristul Carlos în solda spionajului românesc. Sursele noastre susțin că Tofan e pe lista scurtă-scurtă a banilor instituției pentru o așa-zisă antologie cu documente pretins inedite. Cinci experți și cam vreo 15 studenți practicanți au fost obligați să copieze texte aduse de dl Tofan, unele relevante, dar făcute publice de ani de zile pe site-ul Europei Libere, iar altele, destul de mediocre, printre care chiar textele lui Tofan, care ar fi putut să și le copieze/transcrie și singur, credem noi, dacă tot solicită bani publici, nu să exploateze munca altora în acest sens. 

Sursele Podul.ro susțin că planul de ansamblu al colonelului Răducu a avut o primă fisură odată cu defecțiunea lui Bogdan Bărăgan, prieten apropiat al lui Marinescu, dar vorba ceea: Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Bărăgan era șef la departamentul de resurse umane și primise misiuni clare de pedepsire a angajaților, în afară de a-i pândi pe la colțuri și a le număra minutele întârziate sau a le amâna solicitările legale de concediu, atribuții, la o adică, umilitoare, pentru funcția pe care o deținea, dar mai ales ilegale. Totuși, Bogdan Bărăgan i-a ajutat pe unii angajați împotriva instrucțiunilor primite, fapt pentru care a fost aspru pedepsit printr-o demitere rapidă. Ca să se răzbune, el a povestit în dreapta și-n stânga care ar fi adevăratele intenții ale colonelului și ce ar căuta el, de fapt, la IICCMER – și anume blocarea și căpușarea exorbitantei sume acordată Institutului pentru renovarea închisorii de la Râmnicu Sărat (detalii AICI). 

Sursele citate susțin că suma pentru renovarea clădirii a fost aprobată ”economic” și anunțată la o ședință de către dna economist Prăfulescu, dar acest act a rămas fără nicio urmare la vârful instituției. Deși clădirea aniversează 120 de ani, niciun ban de la IICCMER nu a ajuns la destinație, în timp ce fosta închisoare se degradează progresiv. 

Dacă Marinescu nu a aprobat banii necesari renovării, el s-a ocupat, în schimb, cu tot soiul de achiziții încă enigmatice. Câteva birouri din IICCMER s-au umplut cu diverse cutii și cutiuțe, despre care se șușotește că ar ascunde calculatoare sau camere video, dar marele mister nu a fost încă elucidat.  În condițiile în care aceste achiziții nu sunt transparente și conducerea alege să nu facă precizări în acest sens, tot ce mai putem spera este să defecteze și doamna economistă Prăfulescu și să se răzbune pe fostul ei prieten, colonelul, făcând și dânsa confidențe, ca Bărăgan. 

La o adică, analizând la rece IICCMER-ul transformat în cazarmă bizară, președintele Klaus Iohannis ar avea de ce să fie invidios. El nu și l-a putut păstra pe mult doritul general Ciucă decât câteva zile, în timp ce, iată, la IICCMER dau năvală soldați de toate rangurile. Numai tancurile și tunurile nu și le-au adus.

Text preluat – Podul