Novak Djokovic va fi deportat din Australia, după ce a pierdut procesul legat de viză, au decis judecătorii Curții Federale din Melbourne, potrivit SkyNews.

Novak Djokovic urmează să fie expulzat din Australia după ce a pierdut recursul în instanţă împotriva anulării vizei sale. Tenismanul nevaccinat riscă acum o interdicţie de trei ani de a se întoarce în ţară, decizia fiind luată cu doar o zi înainte de a începe apărarea titlului de la Australian Open relatează mediafax.

Viza lui Djokovic a fost revocată pentru a doua oară vineri, după ce ministrul imigraţiei, Alex Hawke, a declarat că prezenţa sârbului în Australia reprezintă un risc pentru sănătatea publică, potrivit SkyNews.

Aceasta urmează controversei privind decizia de a acorda lui Djokovic o scutire de la cerinţele de vaccinare COVID pentru a juca la Australian Open.

Lui Djokovic i-a fost revocată prima dată viza la sosirea la Melbourne, dar a câştigat un recurs în instanţă împotriva acestei anulări care i-a permis să rămână în Australia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here