După ce procurorii au ținut la sertar petru 5 ani de zile ancheta din Dosarul TVR, acum au decis să claseze investigația. Culmea, din această investigație clasată au fost disjunse mai multe anchete.

”În cursul lunii septembrie 2021, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în temeiul art. 16 litera b (“fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”) și f („a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică”) din Codul de Procedură Penală. În dosarul respectiv, au fost efectuate acte de urmărire penală doar cu privire la faptă, “in rem”, prin urmare nicio persoană nu a avut calitate de suspect sau inculpat”, arată DNA în răspunsul pentru G4media.ro.

În septembrie 2016, News.ro arăta că DNA a cerut conducerii Senatului copii ale rapoartelor comisiilor parlamentare de anchetă care au investigat activitatea TVR din perioada 2005- 2015. Surse judiciare au precizat atunci pentru News.ro că au fost ridicate de la sediul TVR acte legate de achizițiile publice.

Dosarul celor 1,5 milioane de euro descoperite în contul Vanessei Youness, clasat. DNA cere confiscarea sumei

Dosarul celor 1,5 milioane de euro descoperite în contul din Elveția al Vanessei Youness a fost clasat anul trecut pentru că a intervenit prescripția, arată DNA în răspunsul pentru G4media.ro din martie 2022. Totuși, DNA cere confiscarea banilor pe care Youness nu îi poate justifica.

Vanessa Youness este o fostă apropiată a ex-premierului Emil Boc, potrivit rechizitoriului DNA. Femeia este actuala parteneră a lui Gelu Oltean, fostul șef al DIPI, serviciul secret al MAI. În decembrie 2019, Gelu Oltean și Vanessa Youness au fost arestați pentru trafic de droguri în dosarul Ayahuasca al DIICOT.

La data de 06 iulie 2021, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării deoarece s-a împlinit termenul de prescripție. Totodată, în vederea recuperării sumei care a făcut obiectul faptei de corupție (trafic de influență), s-a dispus sesizarea Tribunalului București cu privire la dispunerea confiscării speciale a sumei de 1.449.950 euro, echivalent in lei”, a arătat DNA.

Pe 21 octombrie 2021, Tribunalul București a respins cererea DNA de confiscare specială a sumei de aproape 1,5 milioane de euro de la Vanessa Youness. Pe 8 februarie 2022, Curtea de Apel București a anulat decizia și a dispus rejudecarea cererii DNA la Tribunalul București.

În ianuarie 2019, Vanessa Youness a fost trimisă în judecată pentru trafic de influență. Potrivit procurorilor, ea ar fi cerut și primit 1 milion de euro de la oamenii de afaceri Claudiu Florică și Dinu Pescariu pentru atribuirea unui contract IT, în 2011. În mai 2021, Vanessa Youness a fost condamnată în acest prim dosar la 3 ani de detenție, însă decizia nu este definitivă. Apelul are termen pe 13 aprilie 2022.

Procurorii au descoperit însă alte 1,5 milioane de euro în contul din Elveția al femeii, despre care suspectează că ar proveni din fapte de corupție. Așa că au deschis un al doilea dosar penal pentru a investiga proveniența banilor. Acest al doilea dosar a fost clasat în iulie anul trecut pentru că a intervenit prescripția, potrivit răspunsului DNA din martie 2022 pentru G4media.ro.

Cazul disjuns din dosarul Apa Nova, parțial clasat și declinat

DNA a închis și partea care mai rămăsese deschisă din dosarul Apa Nova și a declinat presupusele infracțiuni de evaziune fiscală la Parchetul Capitalei, potrivit răspunsului DNA din martie 2022 la solicitarea G4media.ro, coroborat cu surse judiciare.

”La data de 28 iunie 2021, procurorii anticorupție au dispus clasarea, disjungerea și declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunse în favoarea unei alte unități de Parchet, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care nu sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție”, arată DNA în răspunsul din martie 2022 pentru G4media.ro cu privire la dosarul Apa Nova.

Prejudiciul estimat din caest caz se ridica la 23 de milioane de euro, ca rezultat al unor presupuse infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

O primă clasare în acest dosar a fost dispusă pe 1 noiembrie 2019. Potrivit portalului Tribunalului București, clasarea i-a privit pe directorii francezi ai companiei, Bruno Roche și Laurent Lalague, pe directoarea româncă Lavinia Săniuță și pe oamenii de afaceri Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu.

În noiembrie 2019, o parte a dosarului fusese disjunsă în vederea continuării anchetei.

La data de 1 noiembrie 2019, s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor, în stare de libertate, față de inculpata SC Apa Nova SA București, față de doi inculpați, la data faptelor persoane din conducerea societății, menționate anterior, fiecare sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor, precum și față de un administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălare a banilor. De asemenea, s-a dispus continuarea urmăririi penale “in rem” (față de faptă), sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, arăta DNA într-un răspuns pentru G4media.ro din mai 2020.

Acum, cazul a fost clasat, doar partea cu evaziunea fiscală a fost trimisă la Parchetul Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.