DNA

Procurorul de ședință al DNA a depus concluzii de condamnare în cazul fostului polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, pentru trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea de informații nedestinate publicității și dare de mită, la ultimul termen al procesului de corupție de la Tribunalul București, care a avut loc ieri, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Pronunțarea în primă instanță va avea loc pe 15 septembrie 2020.

Procurorul DNA a cerut și condamnarea fostei șefe a Consiliul de Administrație al Carpatica Asigurări Sibiu, Angela Toncescu, și a fostului șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, comisarul șef Marian Cataramă, potivit acelorași surse.

În schimb, procurorul DNA a depus concluzii de achitare în cazul lui Sorin Tatu, patronul unei firme, acuzat de trafic de influență, întrucât probele obținute împotriva lui de SRI pe mandat de siguranță națională (MSN) au fost înlăturate de instanță la termenul din 20 iulie 2020 ca urmare a deciziilor CCR.

Procurorul DNA a fost de acord și cu înlăturarea unui act material în cazul acuzațiilor formulate împotriva Angelei Toncescu, pe relația cu Ion Tatu, ca urmare a înlăturării probelor.

Potrivit surselor G4media.ro, procurorii DNA vor face apel la decizia Tribunalului de  înlăturare a probelor obținute de SRI pe MSN întrucât practica instanțelor nu este unitară și deciziile CCR sunt doar pentru viitor.

Acuzațiile aduse fostului polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu

Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul Direcției de combatere a crimei organizate a IGPR, a fost trimis în judecată de DNA pe 6 februarie 2017 pentru trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității și dare de mită.

Alături de el, au mai fost trimiși în judecată Angela Toncescu, fost membru în Consiliul de Administrație al Carpatica Asig Sibiu, un alt polițist, Cătălin Marian Cataramă, și patronul unei firme, Ion-Sorin Tatu.

Soțul șefei DIICOT este acuzat că ar fi ajutat-o pe Angela Toncescu să influențeze deciziile de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) astfel încât să obțină avizul pentru numirea în funcția de președinte al CA al Carpatica Asig, dar și pentru ca autoritatea să nu ia decizii nefavorabile societății de asigurări patronate de Dan Ilie Carabulea.

Spre exemplu, Carabulea ar fi urmărit ”să fie menținută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan, a Carpatica Asig, în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situație financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcționare și constatarea stării de insolvență urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro”.

Potrivit DNA, între martie 2015 și martie 2016, Dan Hosu și alte persoane, printre care Ion-Sorin Tatu și Adrian Gurzău (fost deputat PDL, finul Elenei Udrea), ar fi primit ”foloase necuvenite constând în indemnizații lunare de la Carpatica Asig”, ”în schimbul influenței asupra unor persoane din conducerea ASF”.

Firmele acestora ar fi încheiat cu Carpatica ”contracte păguboase” de până la ”480.000 euro fără TVA” ca să mascheze primirea banilor pentru traficul de influență.

În plus, pe 3 august 2016, Dan Hosu l-ar fi instigat pe fostul lui coleg, Cătălin Marian Cataramă, să intre în baza de date de la Evidența Populației ”și să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate”.

Potrivit DNA, Dan Hosu urmărea să încheie înțelegeri cu urmașii persoanelor decedate și să îi ajute să obțină despăgubiri în baza polițelor de asigurare pe viață contra unui comision.

Pentru ajutorul oferit, Dan Hosu i-ar fi plătit fostului său coleg ”un sejur într-o stațiune de pe litoralul românesc”.
Alți doi inculpați, finul Elenei Udrea, Adrian Gurzău, și Liviu Andrei Stoicescu, o altă persoană din conducerea Carpatica, au recunoscut faptele și au încheiat cu procurorii DNA ”deal-uri”.

Gurzău a bătut palma pentru o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare, iar Stoicescu pentru o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.