Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va cere Tribunalului Bucureşti majorarea pedepselor date de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul de şantaj al lui Dan Diaconescu. Maximul prevăzut de lege pentru această infracţiune este de şapte ani.
DNA intenţionează să ceară majorarea pedepselor dispuse la fondul dosarului, pe motiv că „sentinţa este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor”.
Procurorii îşi argumentează cererea demontând, printre altele, circumstanţa atenuantă explicată de instanţă prin aceea că Diaconescu şi Ghezea sunt „persoane instruite şi perfect integrate în societate”.
„Caracteristica inculpaţilor de ‘persoane instruite’ nu convinge ca un element în favoarea acestora cât timp instrucţia superioară presupusă în sarcina lor nu a acţionat ca un element de cenzură de natură a împiedica săvârşirea infracţiunilor şi nici ca o moralitate superioară aptă să trezească în conştiinţa acestora regretul faptelor comise nici după săvârşirea acestora şi nici măcar după descoperirea lor. Din contră, acest grad de instruire a permis inculpaţilor abordarea infracţiunii de şantaj dintr-o perspectivă inedită şi anume aceea a ameninţărilor aduse părţilor vătămate prin intermediul mijloacelor mass-media”, susţine DNA.
În acelaşi context, anchetatorii arată că inculpaţii, sub pretextul de anchete jurnalistice, „nu au ezitat să ameninţe părţile vătămate cu divulgarea de date compromiţătoare în schimbul unor sume de bani, ferm convinşi că faptele lor nu vor face obiectul vreunei investigaţii judiciare inclusiv prin interpretarea în favoarea personală, iar nu în favoarea societăţii a principiului libertăţii presei şi a libertăţii de opinie”.
Contestaţiile faţă de sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 au termen în 3 septembrie.
Pe 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Mitruş Ghezea au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru şantajarea lui Ion Moţ, atunci primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au acuzat pe Cristian Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, de două infracţiuni de şantaj.
Dorel Petru Pârv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, „recidivist postexecutoriu”, şi Ghezea Mitruş, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicaţiei „Atac la persoană”, au fost trimişi în judecată pentru şantaj.
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, pe primarul unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 de euro. Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri. Primarul arădean, sub presiunea acestor ameninţări, i-ar fi dat lui Doru Pârv suma de 30.000 euro şi 42.000 lei, „scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu”.
De asemenea, în cursul lunii aprilie 2005, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat de mai multe ori, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din seara zilei de 20 aprilie 2005, cât şi indirect, prin intermediul lui Ghezea Mitruş, realizatorul emisiunii „Semnal de alarmă” difuzată pe acelaşi post de televiziune, pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.