După ce a dat din pix aproape 4.000 de hectare de pădure unui fond forestier de la care primea bani, fostul şef al Gărzii Forestiere Cluj, Avram Grigore, a fost trimis în judecată în cursul acestei săptămâni de procurorii DNA Cluj. Tot la începutul anului, DNA Cluj a trimis în judecată doi samsari de maşini second-hand pentru o evaziune fiscală de şapte milioane de lei. De asemenea, şi un notar clujean a fost trimis în judecată pentru afaceri ilegale cu fonduri europene.
Avram Grigore, fostul şef al Gărzii Forestiere Cluj a fost trimis în judecată de DNA Cluj pentru că a dat unui ocol silvic un fond de pădure cu o suprafaţă de 3.789,61 ha, proprietatea a trei comune.
”La data de 31.03.2010 inculpatul Avram Grigore, în calitate de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (I.T.R.S.V.) Cluj Napoca (în prezent Garda Forestieră Cluj), a emis mai multe documente care au stat la baza eliberării, de către Ministerul Mediului şi Pădurilor –Direcţia Politici şi Strategii în Silvicultură, a unui certificat de menţiuni, prin care un ocol silvic a preluat în administrare o suprafaţă de teren forestier de 3.789,61 ha, proprietatea a trei comune.
Aceste demersuri au fost făcute de inculpat în contextul în care, la data emiterii documentelor, era membru în consiliul de administraţie al ocolului respectiv, activitate pentru care era remunerat.
Pentru a ieşi de sub incidenţa legii penale, la 17.01.2011, inculpatul Avram Grigore l-a instigat pe şeful ocolului silvic respectiv să emită în fals un act intern prin care primul să fie înlocuit din funcţia de administrator. În aceeaşi zi sau ulterior, şeful ocolului silvic a întocmit o adresă (antedatată 12.11.2009) în care s-a consemnat că urmare a demisiei (antedatată 10.11.2009) „depusă” de inculpatul Avram Grigore la ocolul respectiv, a solicitat I.T.R.S.V. Cluj Napoca desemnarea unui alt reprezentant al acestei instituţii pentru a fi membru în consiliul de administraţie. În aceeaşi perioadă, inculpatul Avram Grigore a emis cu date nereale o adresă (antedatată 13.11.2009) prin care a comunicat ocolului silvic respectiv numele persoanei desemnată ca membru în consiliul de administraţie.
La data de 02.05.2011, inculpatul Avram Grigore cu intenţie, în calitate de inspector şef la I.T.R.S.V. Cluj Napoca, în exercitare atribuţiilor de serviciu, a emis către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Comunale Apahida, judeţul Cluj, o adresă în care a menţionat aspecte nereale şi în baza căreia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza în care era cercetat un apropiat al acestuia”, arată comunicatul DNA.
Şefii Gărzii Forestiere Cluj şi-au bătut joc de păduri
Potrivit unor surse din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, fostul inspector şef al instituţiei care trebuia să se ocupe de protejarea pădurilor din zonă, făcea exact contrariul. ”S-a constituit un ”comando” de defrişare a pădurilor format din Grigore Avram (fostul inspector-şef), Radu Bodin (şef compartiment control) şi Dănuţ Ghiran (şef compartiment avizare), care nu utilizează însă topoare, fierăstraie etc., ci corupţia pentru a-şi satisface ”clienţii”, în schimbul obţinerii de foloase materiale. Situaţia în cauză s-a perpetuat din anul 2005, când Grigore Avram a ”răsărit” de nicăieri pe funcţia de inspector-şef adjunct al instituţiei, fiind desemnat coordonator direct al activităţii de control silvic. Ulterior, în anul 2009 a fost avansat pe postul de inspector – şef, dar a preluat şi prerogativele de control, deşi acestea i se cuveneau adjunctului Bungău Teodor. Odată văzut şef, Grigore Avram şi-a numit, fără respectarea reglementărilor în materie (organizarea de concursuri), persoanele apropiate în funcţiile de şefi de compartimente. Astfel, Radu Bodin a fost instalat şef al compartimentului de control, iar Dănuţ Ghiran la cel de avizare”.
În urma controalelor făcute la Garda Forestieră Cluj, Avram Grigore a fost destituit din funcţie şi înlocuit cu Istrate Steţco, acum ajuns secretar de stat la Ministerul Apelor şi Pădurilor. Grigore a dat Ministerul în judecată, considerând că a fost destituit abuziv, dar a pierdut procesul.
Din păcate, şi Steţco a dovedit cât de ”bine” poate administra fondul Gărzii Forestiere Cluj.
El a plătit aproape jumătate de milion de lei către firma Sicran 2002, patronată de Elena Brădişteanu, nepoata şefului Ocolului Silvic Lechinţa. Firma respectivă a primit aceşti bani pentru că ar fi plantat puieţi pe o suprafaţă de 83,5 de ha. Însă, puieţii s-au uscat în proporţie de 80% pentru că, de fapt, au fost plantate nişte beţe în pământ. Acum, şeful Gărzii Forestiere Cluj este Gheorghe Moale.
Doi samsari de maşini cu o evaziune de şapte milioane de lei
La începutul acestui an, DNA Cluj a mai trimis în judecată doi samsari de maşini care ar fi cauzat o evaziune de aproximativ şapte milioane de lei. Este vorba de MUNTEAN RAUL DAN şi GUGURA VLAD IONUŢ, judecaţi în stare de libertate pentru că ”în perioada mai 2012 – februarie 2013, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, au desfăşurat operaţiuni comerciale constând în achiziţia, din spaţiul intracomunitar, a unui număr total de 599 autovehicule (ulterior revândute pe teritoriul naţional) omiţând, în totalitate, evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a acestor operaţiuni. Prin aceste demersuri, inculpaţii au produs un prejudiciu în valoare de 5.675.776,56 lei, echivalent a 1.273.738 euro, reprezentând TVA colectată şi nevărsată la bugetul de stat. Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 7.019.666 lei (TVA în sumă de 5.833.305 lei la care se adaugă dobânzi/majorări în sumă de 363.375 lei şi penalităţi în sumă de 822.986 lei.
DNA Cluj a ”agăţat” un notar
De asemenea, DNA Cluj i-a mai trimis în judecată pe CRECAN SONIA NATALIA, administrator al S.C. Sim Consulting S.R.L., notarul CRECAN IOAN GHEORGHE, soţul inculpatei, şi pe CHEZAN SORIN-VALER, administrator al S.C. Ianus S.R.L. Aceste persoane sunt acuzate că au obţinut fonduri europene ilegal.
”La data de 12 noiembrie 2012, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi inculpata S.C. Sim Consulting S.R.L. s-a încheiat un contract de finanţare ce avea ca obiect acordarea unei finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat: Amenajarea Centrului de Afaceri „Smart Business Center” în municipiul Zalău, judeţul Sălaj.
În vederea achiziţiei de lucrări de construcţii în cadrul proiectului menţionat, inculpata S.C. Sim Consulting S.R.L. a urmat procedura cererii de oferte, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai mic, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare societatea comercială Ianus S.R.L. Acest lucru a fost posibil prin fraudarea procedurii de către inculpata Crecan Sonia Natalia care a întocmit şi depus cererile cu oferte, printre care şi cea a S.C. Ianus S.R.L. De menţionat este faptul că două dintre oferte au fost întocmite în întregime de beneficiar, iar cea de-a treia ofertă „emisă” de inculpata S.C. Ianus S.R.L. (câştigătoarea procedurii), cu excepţia propunerii tehnice pe partea electrică, a fost întocmită tot de beneficiar. În demersurile sale infracţionale, inculpata Crecan Sonia Natalia a fost sprijinită şi de ceilalţi doi inculpaţi care s-au înţeles anterior cu privire la întocmirea şi depunerea ofertei S.C. Ianus S.R.L. în condiţiile de mai sus. Ulterior, inculpata S.C. Sim Consulting S.R.L. a încasat de la Autoritatea Contractantă în total 997.921,31 lei.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 909.331,45 lei (diferenţa de 88.589,86 lei fiind recuperată de la inculpata S.C. Sim Consulting S.R.L.). În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparţin S.C. Sim Consulting S.R.L.”, arată comunicatul DNA.
Materialul integral poate fi citit in ediția tipărită a ziarului Gazeta de Cluj care poate fi cumpărat de la orice punct de vânzare a presei.
Cam dezinformati. Daca ați fi căutat adevărul, ați fi găsit Decizia civilă nr. 4109/2013 pronunțată în ședința publică din data de 9 aprilie 2013, prin care Grigore Avram și-a câștigat funcția înapoi, dar a renunțat la aceasta prin demisie. Și nu e un fitecine. E unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul.
Căutați și veți afla….