Din aprilie, procurorii DNA Cluj au primit o sesizare oficială din partea Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecții din cadrul Ministerului Agriculturii referitoare la modul în care șeful APIA Cluj, Adrian Zaharia, își administrează ”tarlaua”.  În iunie, controlul făcut de direcția Ministerului Agriculturii a ”transpirat” în presă, iar dezvăluirile au fost făcute în exclusivitate de Gazeta de Cluj. Acum, întrebarea se pune în următorii termeni: ce or fi făcut procurorii DNA Cluj din primăvară până acum, dacă Zaharia încă se află în funcție?! Or fi așteptat să se coacă?

 

Controlul făcut de Ministerul Agriculturii la APIA Cluj i-a făcut șefului acestei instituții, Adrian Zaharia,  multe probleme printre care și un dosar de cercetare penală derulat de DNA Cluj. Cu toate acestea, procurorii par că se poartă cu mănuși cu ipochimenul pentru că Zaharia încă se află în postul de conducere și acum se pune problema dacă să fie mutat pentru o perioadă de maxim 6 luni pentru ca subordonații lui să nu ”escaladeze” conflictul de muncă! Însă mutarea lui Zaharia s-ar putea să însemne de fapt o avansare pentru că, potrivit unei înștiințări de la Ministerul Agriculturii, Zaharia ar putea fi mutat în aparatul central al APIA. Oricum, în desele lui deplasări petrecea destul de mult timp la București.

Partea cea mai interesantă a acestei informări oficiale venită de la Minister o constituie faptul că în urma controlului făcut în primăvara acestui an, Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții din cadrul Ministerului Agriculturii a făcut o sesizare oficială la DNA Cluj, iar procurorii au fost nevoiți să deschidă un dosar de cercetare.

 

Problemele șefului APIA Cluj – Mutare sau avansare?

Potrivit notei, ”prin referatul 306/24.06.2016 directorul General APIA a dispus și aprobat derularea, în perioada 27 iunie – 05 august 2016, a unei misiuni ad-hoc de asigurare cu tema ”evaluarea sistemului de control intern/managerial la nivelul Centrului Județean APIA Cluj”.

Referitor la prevenirea unor situații de escaladare a conflictelor de muncă, la nivelul Direcției Management Resurse Umane și la nivelul Direcției Juridice din cadrul APIA aparat central, se analizează posibilitatea detașării domnului Adrian Zaharia, pentru o perioadă de maximum șase luni, în cadrul altui centru județean APIA sau în cadrul aparatului central.

Prin adresa 26840/24.06.2016, APIA aparat central a solicitat Departamentului Național Anticorupție (DNA) Cluj să se pronunțe dacă menținerea domnului Adrian Zaharia, în funcția de director executiv, poate influența cercetarea în cazul dosarului constituit la această instituție.

Prin adresa 26831/24.06.2016 APIA aparat central a solicitat Agenției Naționale a funcționarilor Publici (ANFP) ”o verificare a concursurilor organizate pentru angajarea unor funcționari publici în cadrul CJ APIA Cluj începând cu anul 2013”.

În baza adresei ANFP cu numărul 18632/03.05.2016, directorul general APIA ”a desemnat reprezentantul său în comisiile de concurs din centrele județene”, fapt comunicat de către CJ APIA Cluj prin adresa 18632/03.05.2016 și adresa 18959/19.05.2016. Prin adresa 26831/24.06.2016, APIA aparat central a solicitat ANFP ”o verificare privind activitatea comisiei de disciplină”.

Prin adresa 205/01.07.2016 înregistrată la DGCAI cu nr 300050/9/01.07.2016. Comisia de Disciplină APIA aparat central ne-a comunicat faptul că atât din constatările DACIS, cât și din Nota de control 300050/2/2016, rezultă că există indicii de natură penală și a hotărât transmiterea cauzei la DNA Cluj”, arată documentul oficial.

 

Problemele de la APIA Cluj se știau de cel puțin doi ani

Încă din 2014, Gazeta de Cluj prezenta cum angajații din cadrul APIA Cluj se plâng de modul în care șeful instituției, Adrian Zaharia a transformat instituția într-o feudă a Partidului Conservator. O parte dintre liderii sindicali se plâng de faptul că Zaharia pune presiune pe angajați pentru ca aceștia să se înscrie în sindicatul condus de Ovidiu Rațiu, văzut în APIA Cluj ca fiind omul lui Zaharia. Gazeta de Cluj a prezentat cum APIA Cluj a fost transformată în ”vehiculul de campanie” al conservatorilor clujeni, ținând cont de faptul că majoritatea persoanelor angajate în ultimul timp fac parte din organizația ”Tineretul Conservator” din Cluj Napoca.

În 2014 la structura centrală a APIA a fost depusă o plângere împotriva lui Zaharia.

”În data de 20.11.2014 în cadru APIA centrul judeţean Cluj s-a organizat adunarea generală a angajaţilor pentru desemnarea reprezentanţilor acestora in comisia de disciplină. După cum puteţi observa, conform anexelor, în baza procesului verbal 19076/20.11.2014, a deciziei numărul 196/21.11.2014, a directorului executiv Adrian Zaharia, au fost nominalizaţi ca reprezentanţi în cadrul comisiei de disciplină ai salariaţilor, domnii Cionca Lucian Flaviu și Preda Ion. În procesul verbal  de  desemnare  a  membrului  și  membrului  supleant, din 92 de angajaţi  prezenţi,  60  si-au  exprimat votul  în  favoarea  domnului  Cionca  Lucian  și  a  domnului  Preda  Ion,  27 în  favoarea contracandidaţilor  Bota  Florin  și  Budișan  Dan,  iar  5  voturi  au  fost  anulate  pentru neconformitate. În data de 25.11.2014, invocând o incompatibilitate legală a celor doi, conducerea APIA Cluj (directorul executiv Adrian Zaharia), trimite mail tuturor centrelor locale din cadrul centrului judeţean Cluj prin care convoacă o nouă adunare generală, pentru o nouă desemnare a membrilor reprezentanţi în comisia de disciplină. Ulterior, secretariatul APIA Cluj emite un mail în care aduce la cunoştinţa angajaţilor că noua şedinţă se amână până la data de 02.12.2014 ora 15:30. Cu toate că în data de 24.11.2014, a fost emisă tendenţios o decizie de sancţionare a domnului Preda Ion și chiar dacă aceasta ar fi legală, nu era în vigoare la data desemnării acestuia ca reprezentat, respectiv 20.11.2014. La aceeaşi dată domnul Cionca Lucian Flaviu, nu avea nicio sancţiune disciplinară neradiata conform condiţiilor de desemnare”, arată plângerea respectivă.


La APIA Cluj ”pifanii” îi verificau pe ”bibani”

Potrivit raportului făcut în primăvara acestui an, ”personalul contractual și începător a primit sarcina, din partea lui Adrian Zaharia, de a verifica activitatea consilierilor superiori. Calitatea asistenței oferită de studenți/absolvenți ai facultăților de istorie, administrație publică, arheologie sau utilaj tehnologic nu poate asigura performanță în activitate. (…) având în vedere faptul că în biroul de secretariat al CJ APIA Cluj se află câte patru tinere în permanență, înseamnă că serviciul este egal ca importanță și volum de muncă cu al Serviciului Control Teren sau a Serviciului autorizare Plăți.”

 

Mașinile lui Zaharia au consumat 25 de tone de combustibil într-un singur an

Autoturismele utilizate de Adrian Zaharia nu au instalat sistem GPS, de altfel, nici autoturismele utilizate de Gheorghe Șerban sau directorii adjuncți Ioan Merca și Florin bota nu au fost dotate cu respectiva aparatură. Deplasările lui Adrian Zaharia la și de la USAMV pentru îndeplinirea îndatoririlor didactice  se fac cu autoturismele CJ APIA Cluj. Deplasările cu autoturismele  APIA Cluj ori proprietatea personală a lui Adrian Zaharia, cu sau fără însoțitor, dar cu decontarea cheltuielilor de carburanți, cantități necuprinse în cote, a cheltuielilor de cazare, diurnă, s-au făcut fără aprobările legale ale directorului general APIA București.

Potrivit raportului, pe parcursul anului trecut, Nicolaie Morar, șoferul lui Adrian Zaharia, a consumat, conform unor procese verbale, peste 25.000 de litri de combustibil.

Sebastian Albescu

14 COMENTARII

  1. Lucruri urate spuse de atâta timp dar nimic adevărat dovedit, sau măcar un sâmbure de adevăr mare păcat , ca omul nu are nici macar dreptul la replica , după cate articole sau scris in toată presa of of of vorba ardeleanului interesu poarta fesu …..

  2. ceva nu miroase bine ,cineva sau mai bine zicem vorba ardeleanului „interesu poarta fesu” , ,totusi un drept la replica ar putea avea si domnul de la APIA nu credeti?

      • Adevarul este ca poti sa fi cercetat penal de DNA. Dar asta nu inseamna ca esti vinovat. Si cateodata e mai bine sa taci. Decat sa dai din rat ca scroafa in cucuruz, mai bine taci ca porcul. Este mai diplomata varianta cu tacerea.

      • Adevarul e ca poti fi anchetat de DNA oricand, oriunde, pe baza unui denunt. Si fiind o tara libera, orice idiot (prin lege) are dreptul sa fabuleze dupa cum il duce capul (sau nu). Deci, exista posibilitatea sa fi anchetat si sa fi nevinovat. Si atunci mai bine taci din gura. De fapt in orice situatie daca esti nevinovat mai bine taci din gura. Prostia nu ai cum sa o opresti niciodata, din pacate.

          • @Dr.Adi – Adevarat ce spui tu. Doar ca trebuie sa se si intample. Ai citit poate prea multe carti SF. Si asta te afecteaza. Asta daca ai citit ….

  3. Zaharia e detasat in acte dar prezent toata saptamana aceasta prin APIA Cluj. Intimideaza angajatii, ameninta pe toata lumea si in general e deranj mare pentru el si aplaudacii lui – Cigher Culic, Natalia Ratiu Popu, Gherman, Bota si altii ca ei.
    Se strange latul in jurul lor si e cam deranjant ca isi pierd slujbele unii dintre ei.
    Noi ceilalti angajati le oferim servetele de uz general si le uram sa il urmeze pe tatucul lor.

  4. Problema sta in felul urmator:

    Adrian Zaharia e in concediu medical inchipuit, in fapt toata ziua pe la institutie sa isi conduca camarila penala formata din Mirela Cugher (amanta nr. 1), Florin Bota , Gherman Emilian, Culic Daniela, Ratiu Natalia (amanta nr. 2), Ovidiu Ratiu ( sotul incornorat ) si alte lichele de oameni.
    In fapt conduc institutia in paralel cu directorul de la Botosani, angajatii fideli fiind directionati prin mesaje pe whatsup ce si cum sa faca .
    Amanta nr. 1 Mirela Cigher saboteaza institutia prin neplata curentului electric pentru ca acesta sa fie intrerupt si activitatea sa aiba de suferit. Chiria e neplatita de 3 luni de zile deasemenea !
    Directorul Zaharia nu va mai fi avansat decat poate spre beciul domnesc, pentru ca problemele sale la DNA sunt multe si grave ! Scapare nu prea mai este pentru el !
    Instututia sta pe un butoi de pulbere, la ultimul control al ANFP constatandu-se lipsa unor documente din dosarele de concurs ale protejatilor si unii dintre cei de sus erau la un pas sa se bata cu cei care efectuau controlul. Presiunea e mare pe acestia findca DNA le sufla in cefa la toti!
    Ceilalti angajati sunt la capatul rabdarii, fiind gata sa intrerupa munca oricand! Si o vor face cu circ si cu scandal!
    Zaharia nu mai scapi de oameni !

    Un angajat

  5. Oooooo!!!! maestre Zaharia, nevinovatule! mai da ce ti-au facut angajatii mai cum te-au terfelit si tu un inger cu vreo trei amante la serviciu si cu doi parinti batrani si bolnavi si o COCOMBINA insarcinata care a disparut cu sarcina cu tot. BĂ GUNOIULE!!! nu ți rusine sa mai mergi la facultate sa faci pe marele dotore…

  6. DNA-ul a fost in data de 18.10.2016 la APIA Cluj si a ridicat documente, asa ca Zaharia nu mai scapa!!! ca si-a angajat lingaii si le-a luat si mita; lista de asteptare sa devina functionari este lunga si se stie, cine va lua concursul la Centrul Local Cluj unde Ciuca, cea cu vapori de alcool in cap este desemnata presedinta de comisie si nu-i iese din cuvant la ADI. DNA-UL pe ei ca toate concursurile au fost si vor fi aranjate cat sta nebunul de zaharia director.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.