Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriu, a inculpatei S.C. Consinit S.R.L, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

— complicitate la obținerea pe nedrept de fonduri europene,

— complicitate la înșelăciune.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 04 martie 2011, în cadrul proiectului ‘Achiziții de utilaje în loc. Panic, jud. Sălaj’, inculpata S.C. Consinit S.R.L., prin administratorul său de fapt, inculpatul Pinte Bogdan, în scopul obținerii pe nedrept a sumei 671.454,40 lei reprezentând fonduri europene (contribuția Uniunii Europene din ajutorul public nerambursabil de 839.318 lei, încasat la 30.03.2012 de beneficiar), de către inculpata S.C. Grami Finca S.R.L., a dispus, printr-un ordin de plată, virarea sumei de 700.000 lei în contul acesteia din urmă.

De menționat este faptul că firma beneficiară a fondurilor era în realitate un ‘satelit’ al inculpatei S.C. Consinit S.R.L, fiind înființată exclusiv pentru achiziția unor utilaje de construcții necesare în activitatea derulată de aceasta din urmă.

Acest transfer nu avea la bază nicio operațiune comercială reală între cele două societăți comerciale.

Ulterior, în urma a două operațiuni de cont, această sumă de bani a fost transferată de către inculpata Ciupe Adela Diana din nou în contul inculpatei S.C. Consinit S.R.L..

Scopul acestui mecanism bancar a fost atât acela de a se obține documentul doveditor al ‘existenței sursei de finanțare’ din partea beneficiarului proiectului, cât și al realizării propriilor interese în calitate de beneficiar ‘de facto’ al utilajelor ce urmau să fie achiziționate.

În cauză, între procurorii anticorupție și inculpatul Pinte Bogdan, s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

În perioada 15 iulie 2010 — 13 aprilie 2011, inculpata Ilieș Ancuța Maria în calitate de asociat unic și administrator al S.C. Ancu Finca S.R.L., în scopul obținerii pe nedrept a sumei de 699.283,20 lei din bugetul general al Uniunii Europene, în cadrul proiectului ‘Achiziții utilaje de foraj în localitatea Panic, jud. Sălaj’, a depus la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit mai multe documente false sau care evidențiau situații nereale ce au stat la baza întocmirii memoriului justificativ și a bugetului proiectului.

Mai mult, pentru a face dovada sursei de finanțare, inculpata a depus, prin împuternicit (inculpata Ciupe Adela Diana), la aceeași instituție, un extras de cont din data de 04.03.2011, din care rezultă că soldul final al contului curent al firmei S.C. Ancu Finca S.R.L. este de 699.887,29 lei.

În realitate, suma de bani care a fost virată la aceeași dată din contul S.C. Grami Finca S.R.L, fără a avea la bază o operațiune comercială reală între cele două societăți comerciale, a rămas în contul S.C. Ancu Finca S.R.L. câteva minute, exclusiv pentru a se obține documentul doveditor al ‘existenței sursei de finanțare’ din partea beneficiarului proiectului.

Ulterior, banii respectivi au fost transferați în aceleași împrejurări în contul inculpatei S.C. Grami Finca S.R.L.

Cofinanțarea din bugetul Uniunii Europene nu a mai fost obținută din cauza faptului că inculpata S.C. Ancu Finca S.R.L. a depășit termenul de depunere a dosarelor de achiziții și termenul final de realizare a investiției și implementare a proiectului, fără să reușească finalizarea procedurilor de achiziție a utilajului special.

În cauză, între procurorii anticorupție și inculpații Ciupe Adela Diana, Ilieș Ancuța Maria, S.C. Grami Finca S.R.L. și SC Ancu Finca SRL au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției.

1 COMENTARIU

  1. […] La data de 04 martie 2011, în cadrul proiectului ‘Achiziții de utilaje în loc. Panic, jud. Sălaj’, inculpata S.C. Consinit S.R.L., prin administratorul său de fapt, inculpatul Pinte Bogdan, în scopul obținerii pe nedrept a sumei 671.454,40 lei reprezentând fonduri europene (contribuția Uniunii Europene din ajutorul public nerambursabil de 839.318 lei, …read more […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.