Procurorii DNA au dispus neînceperea urmăririi penale față de Laszlo Borbely, pentru două infracțiuni de trafic de influență și pentru fals în declarații, în timp ce ceilalți trei inculpați din dosar au fost trimiși în judecată.

„Având în vedere că, la data de 11.09.2012, plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a urmăririi penale, încuviințare necesară din cauză că, la acea dată, numitul Borbely Laszlo deținea calitatea de ministru și pe cea de deputat, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Borbely Laszlo pentru două infracțiuni de trafic de influență și pentru fals în declarații „, se arată  într-un comunicat al DNA, în care se precizează că ceilalți trei inculpați au fost trimiși în judecată.

Procurorii DNA — Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a lui Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului Mediului și Pădurilor la data faptelor, pentru complicitate la trafic de influență și cumpărare de influență, Ioan Ciocan, administrator la SC Lescaci Com SRL Negrești Oaș, și Anton-Petru Molnar, administrator de fapt la SC Azimut Com SRL Acățari, ambii pentru cumpărare de influență.

În rechizitoriu s-a reținut că, în 2011, inculpatul Ciocan i-a remis numitului Laszlo Borbely — ministru al Mediului și Pădurilor, prin intermediul inculpatului Szepessy, foloase necuvenite constând în renovarea și utilarea apartamentului demnitarului, în valoare de aproximativ 81.000 lei, pentru ca acesta să-și exercite influența asupra unor funcționari din cadrul Administrației Naționale ‘Apele Române’ (instituție aflată în coordonarea ministerului Mediului), pentru a-i determina să favorizeze firma acestuia la diferite licitații organizate prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.

„SC Lescaci Com SRL Negrești Oaș a încheiat, în perioada 2010 — 2011, cu unități din subordinea AN ‘Apele Române’ (Administrația Bazinală de Apă ‘Someș Tisa’, Administrația Bazinală de Apă ‘Banat’, Administrația Bazinală de Apă ‘Olt’, Administrația Bazinală de Apă Buzău — Ialomița’, Administrația Bazinală de Apă ‘Siret’, Administrația Bazinală de Apă ‘Prut — Bârlad’ și Administrația Bazinală de Apă ‘Dobrogea — Litoral’) un număr de 19 contracte de execuție de lucrări și numeroase acte adiționale la aceste contracte, toate având ca obiect regularizări, amenajări, îndiguiri sau recalibrări ale cursurilor unor ape aflate în administrarea unităților sus menționate. Valoarea totală a acestor 19 contracte s-a ridicat la suma de 295.037.846 lei (inclusiv TVA)” , arată DNA.

În aceeași perioadă, inculpatul Molnar i-a remis numitului Borbely foloase necuvenite constând în reamenajarea și extinderea unui imobil, proprietate extratabulară a acestuia, în valoare de peste 112.000 lei, pentru ca acesta să-și exercite influența asupra unor funcționari din cadrul AN ‘Apele Române’ pentru a-i determina să favorizeze societatea acestuia la diferite licitații organizate.

„În cursul anilor 2010 — 2011, SC Azimut SRL Acățari a încheiat cu AN ‘Apele Române’ (Administrația Bazinală de Apă ‘Mureș’) un număr de trei contracte de specialitate având ca obiect lucrări hidrotehnice și două contracte de lucrări în subantrepriză cu S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș”, mai subliniază sursa citată.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Satu Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.