Procurorii DNA au ajuns la o concluzie fără echivoc: incendiul de la ″Colectiv″ putea fi evitat. DNA cere acum ca statul român, prin Ministerul Finanţelor, să îşi asume responsabilitatea pentru cea mai mare tragedie de după Revoluţie. Tribunalul Bucureşti ar trebui să decidă luni dacă este de acord cu asta. Sunt sute de părţi civile, iar daunele cerute se ridică la 280 de milioane de euro.
Procesul este unul fără precedent în istoria justiţiei din România. Inculpaţii sunt – oameni de afaceri, funcţionari şi specialişti – acuzaţi că sunt responsabili pentru moartea a 64 de oameni şi rănirea altor câteva sute. Iar statul, consideră procurorii anticorupţie, nu a împiedicat tragedia şi nici efectele ei dramatice.
″Între activitatea de autorizare, rezultatul dramatic și prejudiciul adus victimelor care au suferit vătămări, răni, arsuri etc în urma incendiului din club, deficiențele entităţilor publice implicate în intervenţia de urgenţă la incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti, în seara zilei de 30 octombrie 2015, există legătură de cauzalitate mediată”, susține DNA, potrivit Stirileportv.ro.
Procurorii anticorupţie spun că cea mai importantă probă că statul este bun de plată este chiar raportul corpului de control al Guvernului, care vorbește nu doar de faptul că autorităţile nu au împiedicat funcţionarea în condiţii nelegale a clubului, ci şi de intervenţia ineficientă şi haotică a sistemului medical.
”Datorită acțiunii necoordonate a autorităților publice și cu elemente de improvizație, datorate lipsei de exerciţii în caz de urgenţe majore și bazei materiale deficitare, a fost împiedicată evitarea pierderilor de vieți omenești”, adaugă DNA.
“Chiar nu avem nevoie de nimic în acest moment. Și Franţa. Și din Germania, deci am primit din foarte multe părţi astfel de solicitări. Momentan, noi ne descurcăm foarte bine, iar medicii noştri pot face faţă cu brio oricărei situaţii”, declara pe 1 noiembrie 2015 Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății la acea dată.
Efectele – susţin procurorii – puteau fi limitate, dacă oficialii nu ar fi avut acest tip de atitudine, ar fi cerut ajutorul celorlalte state din Uniune şi ar fi activat mecanismul de protecţie civilă europeană.
Pentru acuzare, un lucru este matematic cert: inculpaţii care vor fi fi condamanti la finalul procesului nu vor avea niciodată suficienţi bani ca să acopere daunele, aşa că statul trebuie să îşi asume plata lor, prin Ministerul Finanţelor, pentru ca decizia judecătorească să nu fie una iluzorie. Oficial, în dosar sunt înregistrate 350 de părţi civile.