Potrivit unui anunț făcut de Ministerul Justiției, Anca Jurma a decis că nu mai vrea să continue mandatul interimar la conducerea DNA.

Secţia pentru procurori a CSM trebuia să dezbată luni propunerea de prelungire a delegării Ancăi Jurma la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însă aceasta a anunţat, prin intermediul unei scrisori transmise Consiliului Superior al Magistraturii, că nu mai doreşte încă un mandat interimar la conducerea DNA. Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

„În timpul şedinţei, în timpul deliberărilor, la secţie s-a primit o declaraţie din partea doamnei Jurma prin care renunţă la consimţământul prealabil acordat. În cazul acesta, Secţia nu avea cum decât să ia act de voinţa dânsei, de retragere a acordului şi vom vedea ce va decide Secţia la o şedinţă ulterioară”, a declarat Tudorel Toader.

Întrebat dacă asta înseamnă că urmează o altă persoană la conducerea interimară a DNA, Toader a replicat: „Altă soluţie nu ai. Sigur, altă propunere, sigur, şi CSM-ul, Secţia pentru procurori se va întâlni joia viitoare şi probabil se va decide”.

„Acordul de voinţă este o chestiune strict personală. Dânsa cred că este cea mai în măsură să spună în condiţii şi-a exprimat acordul şi în ce condiţii şi l-a retras. Personal, nu pot să mă substitui domniei sale în a da explicaţii (…) Am convingerea că Secţia pentru procurori va identifica cel puţin provizoriu un procuror care să-şi asume responsabilităţile respective, care să respecte dorinţa cuiva de a nu continua în această funcţie”, a completat Toader.

În iulie 2018, Anca Jurma a fost delegată de către procurorul general Augustin Lazăr pentru interimatul la şefia DNA. Ea deţinuse înainte două mandate de şef al serviciului de cooperare internaţională, ulterior fiind consiliera Laurei Codruţa Kovesi, însă nu instrumentase dosare penale de mai bine de 10 ani.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a propus-o a doua oară pe Adina Florea pentru funcţia de procuror-şef DNA, preşedintele Klaus Iohannis anunţând că aceste numiri se află încă în analiza departamentului de resort din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, prin urmare o decizie încă nu a fost luată în ceea ce priveşte fostul post al Laurei Codruţa Kovesi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.