Tribunalul Braila a decis restituirea asa zisului Dosar Gazeta, în vederea refacerii urmaririi penale “cu respectarea dreptului la aparare al inculpatilor”. Pot doar intui cum ar trebui sa se simta procurorii Mircea Hrudei si Daciana Deritei.
Îmi amintesc de vorbele fostului meu coleg, Alexandru Lele, care demonstra într-un editorial, înca la începutul întregului scandalul, ca acei doi procurori nu cunosc carte; mai mult, el aprecia ca, pentru modul în care acestia îsi fac treaba – risca puscarie. Acum, când întreaga lor “opera de arta” închinata unor oameni de afaceri locali a fost spulberata de o instanta neaservita politico-financiar, iata ca se adeveresc vorbele fostului meu coleg.
Din pacate, a trebuit sa treaca 18 luni din viata mea si a celorlalti colegi ca sa fie recunocute, partial, mizeriile si incompetenta crasa a doi impostori care au nesimtirea sa spuna ca slujesc legea. Din pacate, în viata asta, si poate nici dupa, nu-i voi uita. Zilele reci pe holurile DIICOT, audierile staliniste, oprobiul celor multi si marunti, agresiunile verbale si teroarea psihica, propunerile de colaborare (în traducere: “Zi ceva, orice, ca sa scapi, chiar si neadevaruri”), noptile nedormite, privirea parintilor nedumeriti ….toate le “datorez” lor si mai cu seama celor “fara chip”.
Memoranda Solomon
P.S.: „Înca multe am a va spune, dar nu le puteti purta acum.” (Ioan 16, 12-13)