Camen Victor, un doctorand al  Universității Babeș Bolyai, a fost condamnat de către tribunalul Cluj la pedeapsa cu doi ani și două luni de închisoare pentru folosirea de documente false şi fals în acte oficiale ca să obţină, pe nedrept, fonduri europene. Ambele acuzaţii sunt în formă continuată. Camen Victor este absolvent al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și a fost acceptat ca doctorand în cadrul unui proiect POSDRU care îi asigura o bursă lunară de 1850 de lei pe lună, pe o perioadă de 36 de luni.

 

Victor Camen  fost unul dintre studenții admiși la doctorat, finanțat prin proiectul POSDRU/107/1.5/S/76841(axa prioritară ” Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, directorul de proiect fiind Rudolf Gräf, prorector la UBB Cluj. Bursa acordată era una substanțială, iar primirea ei presupunea îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de studii. Pentru a primi finanțarea pentru o perioadă în care nu și-a onorat contractul de studii, Victor Camen a falsificat  semnătura coordonatorilor săi pe documentele care atestau, în mod fals, activitatea sa în cadrul proiectului.

Ca urmare,  procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Camen Victor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de folosire de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals material în înscrisuri oficiale, ambele în formă continuată.

 

”Ulciorul” s-a spart în patru luni

În perioada septembrie 2012 – septembrie 2013, Camen Victor, pe parcursul derulării contractului de studii universitare de doctorat, cu bursă doctorală finanțată de către OIPOSDRU-MECTS, conform proiectului POSDRU/107/1.5/S/76841(axa prioritară ” Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, domeniu de intervenție ”Programe doctorale și post-doctorale în sprijinul cercetării ”), a prezentat Autorității Contractante – Universitatea Babeș Bolyai un număr de 13 fișe de prezență și 5 rapoarte individuale de activitate trimestrială contrafăcute, ce atestau nereal îndeplinirea condițiilor de prezență și activitate pentru încasarea bursei lunare. Aceste acțiuni au avut ca efect plata bursei doctorale în sumă de 66.000 lei, provenită din bugetul Uniunii Europene.

 

Recunoașterea vinovăției

Inculpatul a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a declarat, în prezenţa avocatului său, că îşi recunoaşte faptele de care e acuzat şi că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, dar şi că este de acord cu felul, cuantumul pedepsei stabilite şi cu forma de executare a acesteia.

Prin acel acord, Camen Victor a fost de acord cu să primească 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni. Acestuia i se interzice, timp de un an, să beneficieze de drepturi precum: de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Camen Victor, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Cluj, iar judecătorul Alina Țopan a admis acordul de recunoaștere semnat de inculpat și a reținut acuzațiile de folosire de documente false pentru obținerea pe nedrept a unor sume din fonduri europene, și fals materiale în înscrisuri oficiale. Ca urmare, Victor Camen a fost condamnat la pedeapsa cu doi ani și două luni de închisoare cu suspendare.

”În baza art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul C V, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire de documente false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18/1 al. 1 din Legea nr. 78/2000 …. şi fals material în înscrisuri oficiale…, obiect al cauzei penale nr. 44/P/2014. Condamnă pe inculpatul C V pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de documente false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei…la pedeapsa de 2 (doi)ani închisoare…. Condamnă pe inculpatul C V pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale… la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 38 al. 2 C.pen. constată că aceste infracţiuni sunt concurente şi în baza art. 39 al.1 lit. b C.pen. şi art. 45al. 1 C.pen. stabileşte pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al .1 lit. a şi b C.pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen., calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se a arată în Hotărârea instanței.

 

O bursă care nu era de lepădat

În cadrul proiectului POSDRUPOSDRU/107/1.5/S, Studii doctorale moderne: internaţionalizare şi interdisciplinaritate ID – 76841s-a acordat sprijin financiar pentru un număr de 200 studenţi admişi la studii doctorale pe locuri bugetate cu frecvenţă pe următoarele domenii de doctorat eligibile biologie, chimie, cibernetica si statistica, contabilitate, drept, economie, economie si afaceri internaționale, filologie, filosofie, finanțe, fizica, geografie, geologie, informatica, inginerie chimica, istorie, management, marketing, matematica, psihologie, relații internaționale si studii europene, sociologie, științele comunicării, științele educației, științe politice. Bursa doctorală s-a acordat pe toată durata ciclului de studii universitare de doctorat, adică pe o perioadă de 36 luni, în cuantum de 1850 lei pe lună în perioada de studii efectuată în România, respectiv în cuantum de 4200 lei/lună în perioada stagiului de studii/cercetare/mobilitate academică de 6 luni într-o universitate/instituţie de cercetare dintr-o ţară membră a Uniunii Europene (UE).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.