După relaxarea măsurilor și instituirea stării de alertă pe teritoriul României, va exista obligativitatea purtării de măşti şi mănuşi de protecţie pentru evitarea răspândirii coronavirusului.

Doctorul Virgil Musta a vorbit la Antena 3, despre modul în care românii ar trebui să poarte măștile și mănușile ca acestea să îi protejeze împotriva noului coronavirus.

Dr. Musta spune că mănuşile ar trebui purtate doar în momentul în care desfășurăm o activitate cu risc de contaminare. Apoi aruncăm mănușile și ne spălăm foarte bine pe mâini.

O greşeală pe care ar putea-o face mulţi dintre noi este aceea de a duce mâinile la nas sau gură, convinși fiind că sunt protejați de mănuși. 

Mâinile nu trebuie duse la față, indiferent dacă sunt sau nu protejate de mănuşi.

„Mănușile sunt utile pentru o perioadă scurtă de timp, când avem de desfășurat o activitate cu riscul de a ne contamina mâinile, în cazul în care nu ne putem spăla imediat pe mâini. După ce am terminat activitatea, aruncăm mănușile și ne spălăm imediat pe mâini. În caz contrar, mănușa fiind contaminată e ca o mână contaminată. Mai mult, ai tendința să crezi că ești protejat de mănușă, duci mâna la gură, la nas și te contaminezi. Trebuie să te dezobișnuiești să duci mâna spre față, indiferent dacă ai mănușă sau fără. Purtăm mănuși doar atunci când desfășurăm o activitate cu risc de contaminare”, subliniază specialistul în boli infecţioase.

Masca nu trebuie purtată într-un spațiu deschis sau dacă suntem singuri

„La fel și cu masca. Nu o purtăm dacă suntem singuri în mașină, dacă suntem acasă, dacă mergem în aer liber. Dar dacă mergem într-un loc aglomerat sau ne întâlnim cu o altă persoană, e importantă distanțarea și purtarea măștii’, a declarat medicul pentru Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.