CFR SA a transmis către SEAP, în vederea verificării şi validării, documentaţia de atribuire aferentă proiectării şi execuţiei celui de al doilea proiect major, finanţat din PNRR – „Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

Valoarea obiectivului de investiţii, conform indicatorilor tehnico-economici este de 7,977 miliarde de lei, fără TVA.

„Proiectarea şi execuţia lucrărilor se face pe 4 (patru) loturi, delimitate geografic, respectiv: Lot 1 Cluj Napoca – Aghireş; Lot 2 Aghireş – Poieni; Lot 3 Poieni – Aleşd; Lot 4 Aleşd – Frontieră Ungaria”, se menţionează în comunicat.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, companie care administrează infrastructura feroviară publică, desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.