epa05952890 Russian President Vladimir Putin (2-L), President of Moldova Igor Dodon (L) and Russian Prime Minister Dmitry Medvedev (R)take part in a reception marking the 72nd anniversary of the end of World War II in the Kremlin in Moscow, Russia, 09 May 2017. EPA/ALEXEI NIKOLSKY/SPUTNIK/KREMLIN POOL MANDATORY CREDIT

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat, joi, că a reuşit să îl convingă pe preşedintele rus Vladimir Putin să nu adopte sancţiuni împotriva Chişinăului, adăugând că Guvernul moldovean a întreprins acţiuni provocatoare la adresa Rusiei, relatează Unimedia.info.

Dodon a precizat, în cadrul unui interviu acordat pentru postul NTV, că relaţiile dintre Chişinău şi Moscova s-au îmbunătăţit semnificativ în ultimele luni.

”Este evident că oamenii l-au votat pe Dodon pentru că nu are legătură cu cei de la guvernare. Acest lucru s-a văzut şi prin decizia Curţii Constituţionale. O altă componentă importantă o reprezintă îmbunătăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă. Cetăţenii şi-au dorit asta şi am reuşit un lucru vizibil, cred eu: exportul s-a majorat de zeci de ori. Astfel, când guvernarea a văzut că Dodon le rezolvă pe toate, s-a gândit să strice relaţia cu Rusia, numidu-l pe Rogozin persona non grata şi expulzând cinci diplomaţi ruşi”, a afirmat Dodon.

Preşedintele moldovean a avut recent o întrevedere şi cu Valdimir Putin, cei doi lideri întâlnindu-se la Soci, cu ocazia summitului Uniunii Economice Eurasiatice. Dodon susţine că liderul de la Kremlin ar fi avut intenţia să impună sancţiuni împotriva Republicii Moldova, ”în urma acţiunilor provocatoare ale Chişinăului”, adăugând că l-a convins să se răzgândească.

”I-am spus: Vladimir, toate aceste lucruri se fac ca să vă provoace. Nu-i veţi pedepsi pe guvernanţi, ci pe cetăţenii acestei ţări. Cred că mi-a reuşit să-l conving pe Putin să se abţină de la sancţiuni”, a mai spus preşedintele de la Chişinău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.