Procurorii DIICOT Cluj au desființat criminalitatea organizată și terorismul prin intermediul unui dosar penal de mare angajament. Trifu Ioan i-a furat unei persoane un card și a scos 930 de lei. Doar pentru acest lucru, procurorii Direcției de Investigarea a Crimei Organizate și Terorism au semnat un acord cu Trifu Ioan pentru ca acesta să primească o pedeapsă de 2 ani și opt luni de închisoare cu suspendare. Felul cum s-a desfășurat acordul în fața judecătorilor de la Tribunalul Cluj vă este explicat mai jos.
Marile infracțiuni de Crimă Organizată
Trifu Ioan a fost cercetat de procurorii DIICOT pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Astfel a ajuns această speță în cercetarea procurorilor DIICOT. Oricum, numele instituției vorbește de Criminalitate Organizată și nu de un simplu jefuitor al unui card. Fapta a fost, de altfel, recunoscută de inculpat, iar pe 17 aprilie 2014, la o lună de la comiterea ei, acordul a fost înaintat. Mai precis, Trifu Ioan i-a ”șterpelit” portofelul unui anume M.M. din clădirea CEJ Dej pe 15 martie 2014, iar pe 17 martie i-ar fi scos de pe cardul victimei 890 de lei. Dacă vă întrebați de unde avea codul PIN răspunsul era foarte simplu: victima avea codul în portofel.
”Totodată, s-a apreciat că situaţia de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale iar inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor descrise mai sus, a acceptat încadrarea juridică a acestora, precum şi felul şi cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată acestuia, respectiv pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acestei, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat”, se arată în motivarea prin care magistrații de la Tribunalul Cluj au acceptat încheierea respectivului acord.
Și-a recunoscut jaful
Inculpatul Trifu Ioan și-a recunoscut fapta la audierile din 11 aprilie și a spus că vrea să semneze un acord de recunoaștere a vinovăției.
”La data de 17 aprilie 2014 în condiţiile art. 483 C.p.pen. a fost sesizat Tribunalul Cluj cu prezentul acord de recunoaştere a vinovăţiei, care formal cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de lege, fiind încheiat în prezenţa apărătorului din oficiu al inculpatului, av. R.A.şi avizul procurorului ierarhic superior cu privire la efectele acestui acord”, se arată în cadrul motivării.
”Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei înaintat de către parchet, instanţa constată aşadar, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 C.p.pen., deoarece inculpatul a declarat expres că recunoaşte faptele descrise anterior, ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa se încadrează în limita prevăzută de art.480 C.pen., fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, iar inculpatul a acceptat încadrarea juridică dată, felul şi cuantumul pedepsei, precum şi modalitatea de executare a acesteia, în cauză fiind pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 al. 1, 2, 3 C.pen., cu art. 35 al. 1 C.pen. şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 al. 1 C.pen., cu art. 35 al. 1 C.pen., fiecare cu aplic. art. 5 C.pen., ambele în condiţiile art. 38 al. 1, 2 C.pen.
Ce spune materialul probator
Starea de fapt descrisă anterior a fost reţinută în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv au fost avute în vedere, dincolo de declaraţiile de recunoaştere date de inculpat şi extrasul de cont pus la dispoziţie de M.M. din care rezultă efectuarea a două tranzacţii neautorizate la data de 17.03.2014, imaginile video surprinse de camerele de supraveghere montate la ATM-ul B. Dej în care se observă persoana inculpatului, declaraţiile martorului M.M. care l-a recunoscut pe inculpat în imaginile video surprinse şi care a precizat că inculpatul l-a contactat telefonic recunoscând sustragerea şi folosirea cardului, după care a reparat prejudiciul şi declaraţiile martorului B.A.R. care a arătat că în prezenţa sa inculpatul a recunoscut faptele şi a restituit persoanei vătămate suma de 200 euro.
În drept, faptele inculpatului constând în aceea că în ziua de 15.03.2014, după ce a sustras din portofelul persoanei vătămate M.M., aflat în vestiarul din clădirea aparţinând districtului CED Dej, cardul bancar emis de B. pe numele acestuia, la data de 17.03.2014, în intervalul orar 10.37 – 10.39, cunoscând codul PIN necesar utilizării cardului, cod pe care persoana vătămată îl avea notat pe un înscris din acelaşi portofel, a efectuat, fără consimţământul titularului cardului, două operaţiuni de retragere de numerar, în valoare de 830 lei şi, respectiv, 60 lei, de la ATM-ul B. situat în Dej, str. Unirii nr. 1, jud. Cluj, accesând, astfel, fără drept, sistemul informatic al băncii,
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 al. 1, 2, 3 C.pen., cu art. 35 al. 1 C.pen. şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 al. 1 C.pen., cu art. 35 al. 1 C.pen., fiecare cu aplic. art. 5 C.pen., ambele în condiţiile art. 38 al. 1, 2 C. pen.
Faţă de considerentele expuse, şi apreciind cuantumul pedepselor cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat ca fiind suficiente pentru atingerea scopului pedepsei, în baza art. 485 alin. 1 lit. a C.p.pen. tribunalul va admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul TRIFU IOAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 al. 1, 2 şi 3 C.pen. cu art. 35 al. 1 C.pen. şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 al. 1 C.pen. cu art.35 al. 1 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 92/D/P/2014.
În baza art. 360 al. 1, 2, 3 C.pen. cu art. 35 al .1 C.pen. va dispune condamnarea inculpatului Trifu Ioan la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic iar în baza art. 250 al. 1 C.pen. cu art.35 al. 1 C.pen. va dispune condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, cele două fapte fiind comise în formă continuată.
În baza art. 38 al. 2 C.pen. instanţa va constata că aceste infracţiuni sunt concurente şi în baza art. 39 al.1 lit. b C.pen. va stabili pedeapsa rezultantă de:
– 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare (alcătuită din pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă de 2 ani).
În baza art. 67 al. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 C.pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen., calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în cadrul documentului citat.