Natura face ravagii. Doi bărbați și cele opt vaci pe care le îngrijeau au murit în urma loviturii de fulger.

„La data de 12 iulie, în jurul orei 21.40, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați despre faptul că în localitatea Rogojel, comuna Săcuieu, au fost găsite decedate 8 bovine, posibil prin fulgerare, iar cei doi bărbați, îngrijitori ai animalelor, nu au fost identificați în respectiva zonă.

Au fost demarate verificări, iar în jurul orei 23.00, cei doi bărbați, de 43 și 44 de ani au fost identificați, însă din nefericire, un echipaj medical a constatat decesul acestora. Ulterior trupurile au fost transportate la IML Cluj, în vederea efectuării necropsiei, urmând a fi stabilită cu exactitate cauza decesului.

În cadrul cercetărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că cele două cadavre prezentau urme vizibile de leziuni. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis pentru monitorulcj.ro IPJ Cluj.

Citește și: La un an și șase luni de la dărâmarea bustului savantului Emil Racoviță, Emil Boc dansează hora peste simbolurile românești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.