Procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea a doi inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de alţi doi inculpaţi, cercetaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism.
„În cursul acestei zile urmează să fie sesizat judecătorul e drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, cu propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Potrivit sursei citate, începând cu anul 2014, mai multe persoane au recrutat de pe teritoriul României opt persoane vătămate, majore, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei pe teritoriul Marii Britanii. Victimele au fost transportate în Londra şi adăpostite în imobile închiriate, fiind determinate să practice prostituţia în folosul şi sub stricta coordonare a traficanţilor.
Forma de exploatare sexuală de tip loverboy, prin aservirea sentimentală a persoanelor vătămate de către traficanţi a fost realizată inclusiv prin oficializarea relaţiilor – căsătorie.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate două autoturisme de lux, în valoare de aproximativ 70.000 euro fiecare şi suma de circa 40.000 lire sterline.
Activităţile au fost realizate în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare britanice, încheiat cu sprijinul EUROJUST.
Acţiunea a fost realizată împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi şi Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, Serviciul de Procuratură al Coroanei, Unitatea Cazuri Complexe Sudul Londrei şi Poliţia Metropolitană a efectuat trei percheziţii domiciliare în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare britanice, încheiat cu sprijinul EUROJUST.