Clujenii Elek Levente și Mihai Goțiu au fost aleși în Biroul Național al USR.

În perioada 14-15 septembrie a avut loc la Timișoara cel de-al V-lea Congres al USR. Cu această ocazie, cei peste 500 de delegați au ales componența noului Birou Național din rândul membrilor aflați pe cele șapte liste de candidați. În urma scrutinului intern, Elek Levente, președinte interimar al USR în anul 2017, a fost reconfirmat în poziția de membru al Biroului Național USR, din rândul membrilor aflați pe lista internă USR Echilibrat. Totodată, Mihai Goțiu, membru în Senatul României din partea Județului Cluj, a fost ales membru al noului for de conducere al partidului, de pe lista internă Uniți Salvăm România. 

Acest succes este o recunoaștere a implicării celor doi colegi, iar rezultatul bun obținut în județul Cluj la alegerile europarlamentare a fost motivul pentru care delegația USR Cluj la Congres a fost una dintre cele mai numeroase delegații, contribuind decisiv la alegerea celor doi colegi în Biroul Național al USR.

Pe această cale felicităm toți colegii care au participat la competiția internă și au promovat mesajul și proiectele filialei. Totodată mulțumim colegilor care ne-au investit cu votul lor.

Citeste si Suspiciuni de fraudare a alegerilor interne la USR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.