Doi bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv, după ce au furat o sumă de bani, prin folosirea unor acte de violență, de la un bărbat din municipiul Turda, la sfârșitul lunii iunie.

„La data de 4 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Turda, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în comuna Săndulești și în municipiul Turda, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, în noaptea de 23/24 iulie a.c., în jurul orei 03.30, un bărbat în vârstă de 32 de ani, care se afla într-un vehicul pe strada Războieni, din municipiul Turda, ar fi fost deposedat de o sumă de bani, prin folosirea unor acte de violență, de către doi bărbați, în vârstă de 29 și 33 de ani, din municipiul Turda și comuna Săndulești.”, informează IPJ Cluj.

Perchezițiile desfășurate au condus la ridicarea de telefoane mobile, iar în baza probatoriului administrat s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi bărbați.

În urma prezentării magistraților, cei în cauză au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Prejudiciul cauzat urmează a se stabili cu exactitate în cadrul anchetei aflate în derulare.

Acțiunea a beneficiat de suportul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Citește și: DIICOT a reținut doi bărbați pentru proxenetism și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.