Doi clujeni au fost grav răniți în urma furtunii de duminică seara și alte peste 150 de pertsoane au cerut ajutorul autorităților.

„După manifestările meteo extreme înregistrate pe parcursul serii, au fost preluate de către ISU Cluj peste 150 de solicitări, venite din municipiul Cluj-Napoca, pentru înlăturarea arborilor doborâți, a acoperișurilor sau elementelor de construcție afectate sau privind avarii ale rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazului.

Astfel, au fost dislocate pentru a înlăturarea arborilor sau elementelor de construcții căzute peste autoturisme, locuințe sau instalații de distribuție a utilităților, 11 echipaje cu mijloace specifice (30 pompieri) din cadrul ISU Cluj, șapte echipaje ale Serviciului Spații Verzi din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca (28 de specialiști), opt echipaje din cadrul asociației CERT (20 de voluntari), precum și echipe specializate din cadrul furnizorilor de utilități.

Echipajele ISU Cluj au desfășurat peste 50 de intervenții, la care se adaugă cele ale Serviciului Spații Verzi și asociației CERT.
Pe parcursul nopții două echipaje SAJ au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate două persoane care au suferit contuzii în urma căderilor elementelor de construcții. Acesta prezentau afecțiuni ușoare, la evaluarea primară”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Sursa: monitorulcj.ro

Citește și: Furtuna a făcut ravagii în Cluj

1 COMENTARIU

  1. Apropo, daca cei de la Spatii Verzi sunt „specialisti”, eu zic sa-i transferam la Dl. Doctor Militar Specialist Gheorhita, sa lupte, nenicule, cu Virusul Ucigas. Nu-i pacat sa lasi niste specialisti „drujbarasi” si niste specialiste in „mopuri si maturi” sa haladuie noaptea pe strazi, cand Statul moare dupa specialisti. Sa-i lasam pe cei de la CERT, ca ei nu-s specialisti. Fac ei curat pe centru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.