Doi deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu au fost găsiţi decedaţi, luni, poliţiştii deschizând în acest caz dosar penal pentru moarte suspectă, au anunţat reprezentanţii unităţii de detenţie.

Potrivit sursei citate, cei doi bărbaţi în vârstă de 32, respectiv 41 de ani erau cazaţi în aceeaşi cameră de detenţie.

„Cu ocazia efectuării apelului de dimineaţă, personalul Penitenciarului Giurgiu a constatat că două persoane private de libertate, cazate în aceeaşi cameră de deţinere, nu prezintă semne vitale. De îndată, a fost alertat personalul medical propriu, concomitent, cu solicitarea, prin apel la 112, de sprijin din partea unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Giurgiu. În ciuda manevrelor de resuscitare, decesul celor două persoane a fost declarat la ora 7,25”, se arată într-un comunicat de presă emis luni de Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu.

Conducerea unităţii de detenţie a făcut precizarea că cei doi bărbaţi se aflau în evidenţa cabinetului medical al unităţii cu o serie de afecţiuni pentru care li se administra tratament, dar niciunul nu era înregistrat ca fiind pozitiv la COVID-19.

Eevenimentul a fost notificat Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, organele judiciare desfăşurând verificări la faţa locului. De asemenea, s-a procedat la informarea familiilor deţinuţilor, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a Poliţiei Municipiului Giurgiu.

Potrivit Poliţiei Giurgiu, trupurile celor doi deţinuţi – unul din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, celălalt din Bucureşti, nu prezentau semne de violenţă. AGERPRES/( AS – autor: Camelia Bigan, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.