Foştii ofiţeri de securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, așteaptă joi o primă decizie pe fond în procesul de la Curtea de Apel București în care au fost deferiți justiției pentru infracțiuni contra umanității, scrie evz.ro.

Pe data de 18 septembrie, procurorul de ședință de la Parchetul General a cerut judecătorului condamnarea celor doi la câte 25 de ani de închisoare, în timp ce apărătorii acestora au solicitat achitarea.

Curtea de Apel Bucureşti a terminat de judecat dosarul în care au fost trimişi în judecată Tudor Postelnicu, fost şef al Departamentului Securităţii Statului (n.r. – în prezent decedat), şi foştii ofiţeri de securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii în dosarul disidentului Gheorghe Ursu.

La ultimul termen, procurorul a susținut că Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş ar trebui condamnaţi la închisoare pe viaţă, însă aceştia au împlinit 60 de ani, astfel încât solicită câte 25 de ani de închisoare.

Tudor Stănică, un milițian care a scăpat ieftin

Pe 1 august 2016, patru inculpați au fost trimiși în judecată în acest dosar, sub acuzația de infracțiuni contra umanității: George Homoştean, fost ministru de Interne, Tudor Postelnicu, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, precum și foștii ofițeri DSS Marin Pîrvulescu (foto în text) și Vasile Hodiș. Primii doi au decedat în timpul procesului penal.

Alți responsabili pentru uciderea lui Gheorghe Ursu în timpul anchetei au fost condamnați cu executare. Nu toți au ajuns, însă, la pușcărie:

  • Fostul șef al Direcției de Cercetări Penale a Miliției în anii ’80, colonelul (r.), Tudor Stănică, a fost condamnat definitiv pentru implicarea în dosarul morții disidentului Gheorghe Ursu la 10 ani de închisoare, alături de un alt ofițer de Miliție, Mihail Creangă.
  • Mihail Creangă a fost eliberat conditionat din penitenciarul Rahova la data de 7 mai 2008, iar Tudor Stănică n-a făcut pușcărie deloc, deoarece a reușit să își amâne de 15 ori executarea pedepsei pe motive medicale.
  • Marian Clită, cel care l-a bătut în închisoare pe disident până a decedat a fost trimis după gratii pentru alt omor comis după ce și-a ispășit o parte din pedeapsa de 20 de ani de închisoare la care a fost condamnat în anul 2000 pentru crima din 1985. În prezent, Marian Clită execută în România o pedeapsă de 14 ani de închisoare după ce a ucis în bătaie o stewardesă în Danemarca în 2010.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.