Un bărbat şi o femeie din Floreşti, trecuţi de 65 de ani – părinţi şi bunici, deopotrivă – au ajuns să facă viaţa grea unei tinere familii, cu doi copii, care locuieşte într-un apartament aflat deasupra lor. Sub pretextul că micuţii ar face gălăgie non-stop – deşi zilnic se află până la orele 19.00 la grădiniţă – cei doi bătrâni folosesc un larg arsenal de intimidare împotriva familiei respective: de la dese plângeri la poliţie sau injurii adresate lor, în public, joi dimineaţă unul din cei doi pensionari, bărbatul, a atacat-o pe mama copiilor lovind-o cu capul de cutia de gaze din casa scării. Acum femeia a depus plângere penală împotriva agresorului.

 

Imediat după incident, Liviu şi Mariana, cei doi soţi din Floreşti păşesc în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj. Cu precauţie – şi doar după ce le promitem că nu le vom dezvălui numele întreg – aceştia ne relatează întâmplarea care i-a determinat să se prezinte la instituţia medicală clujeană. Începe d-na Mariana, arătând că a fost împinsă, în jurul orei 8.00, de către vecinul pensionar, într-o cutie de gaze aflată în casa scării, incident de pe urma căruia s-a ales cu un cucui de toată frumuseţea. Explică mai departe femeia în vârstă de 32 de ani: „Ne spun mereu că băieţii noştri, în vârstă de trei şi patru ani, fac gălăgie încontinuu – deşi se află la grădiniţă între orele 8.00  şi 19.00 – şi că le tulbură liniştea. Şi în acest sens, D-ni Virgil şi Georgeta au depus până acum vreo trei plângeri la Postul de Poliţie din Floreşti, însă de fiecare dată s-a adeverit faptul că vecinii noştri mint”. Intervine în discuţie şi soţul său: „Ba, mai mult, de la un timp au început să ne bată în ţevi, în miez de noapte, ca să ne trezească pe toţi din somn, tocmai ca să ne irite şi mai tare. E un mod incredibil de răzbunare, total inexplicabil pentru noi. Ba, pe deasupra urlă la noi dimineaţa, pe geam, ne înjură ca să-i audă toţi vecinii şi să încerce să ne determine să ne simţim vinovaţi pentru simplul fapt că…existăm”. Îşi reia Mariana firul povestirii: „Deja şi poliţiştilor le este jenă să tot bată la uşa noastră şi ne invită telefonic după fiecare nouă reclamaţie a celor doi care locuiesc în apartamentul de sub noi. Iar azi dimineaţă, supărat probabil că poliţiştii le-au atras atenţia, să se mai potolească, d-nul Virgil m-a prins în casa scării şi când am vrut să trec pe lângă el m-a izbit puternic cu capul în cutia de gaze.Totul, în ciuda faptului că am vrut să mă retrag imediat spre apartament. Aşa că după incident am anunţat de urgenţă poliţia şi m-am prezentat la I.M.L. ca să-mi scot certificat. De aceea, dacă până acum aceşti oameni ne supuneau la torturi psihice, de astăzi încep să mă tem, efectiv, pentru integritatea fizică a mea şi a copiilor”. Apoi intră în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal, unde se specifică, negru pe alb: „victima prezintă leziuni traumatice care s-au produs prin lovire cu un corp dur”.


“Politiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni. Aceasta a depus o plângere penală, urmând a fi continuate cercetările pentru lămurirea aspectelor sesizate şi luarea măsurilor care se impun”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj .

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.