Doi români, tată şi fiu, au fost prinşi în Franţa în timpul unei operaţiuni antidrog. Poliţia a descoperit în camionul lor aproape două tone de haşiş.
Valoarea de piaţă a încărcăturii este estimată la 12 milioane de euro, transmite agenţia France Presse, citat de digi24.ro.
În acte, românii transportau filtre industriale care trebuiau să ajungă în Marea Britanie. Ei au fost opriţi de vameşi când se pregăteau să treacă pe teritoriul britanic.antidrog
Autorităţile au refuzat să facă precizări suplimentare legate de acest caz. Franţa a confiscat, numai anul trecut, 83 de tone de stupefiante.