Un livrator a fost bătut de doi tineri din București, care i-au furat mai apoi pachetele cu mâncare. Alţi doi bărbaţi au fost şi ei complici la întreaga operaţiune şi au împărţit frăţeşte „prada”. Luni, toţi cei patru au fost reţinuţi de poliţiştii bucureşteni.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, au fost identificați doi tineri, de 18 și 21 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Ulterior, în timpul anchetei, oamenii legii au stabilit că în urma unei înțelegeri prealabile, imediat după săvârșirea infracțiunii, bănuiții ar fi împărțit bunurile cu alți doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani.

Cei patru bănuiți au fost depistați și conduși la audieri, iar apoi au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

„Luni, 3 octombrie a.c., poliţiști din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au reținut patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la furt calificat.

Cercetările au fost declanșate la data de 29 septembrie a.c., când polițiști din cadrul Secției 16 Poliție au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către un bărbat, angajat al unei firme de livrare mâncare, cu privire la faptul că în jurul orei 01.00, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 4, pentru a livra o comandă, două persoane necunoscute ar fi pulverizat asupra lui spray iritant lacrimogen, apoi l-ar fi deposedat de mai multe pachete cu mâncare.”, au informat autoritățile.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, au fost identificați doi tineri, de 18 și 21 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Probatoriul administrat a relevat faptul că în urma unei înțelegeri prealabile, imediat după săvârșirea infracțiunii, bănuiții ar fi împărțit bunurile cu alți doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani.

Cei patru bănuiți au fost depistați și conduși la audieri, iar în urma probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secția 16 Poliție,  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la furt calificat.

Citește și: Atrocitățile petrecute la o școală specială din Cluj-Napoca: copii bătuți, angajări cu cântec, documente întocmite ilegal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.